D-ale carnavalului. Comedie in trei acte (carte+CD)

Printre titlurile dramaturgiei lui I. L. Caragiale – şi, lărgind cadrul, românească – D-ale carnavalului rămâne, peste timpuri, o referinţă clasică. Inspiraţia lui Caragiale îşi dă măsura şi în această piesă în mod strălucit. Textul clasic – aici reprodus în carte – îşi întâlneşte intrepretarea (ideală?) în montarea radiofonică a lui Sică Alexandrescu din 1951, unde actorii străluciţi ai scenei româneşti îşi dau întreaga măsură (pe CD).

«Ce-mi stai, domnișoară, ca un cârnat», se zice că ar fi retorcat dramaturgul când, citindu-și D-ale carnavalului în casa lui Nottara, o anume Natalia P. continua să rămână impasibilă la umorul replicilor. «Păi, de piesa asta a făcut haz Regina României, care n-a trăit la mahala, slavă Domnului! Și d-ta care te-ai născut și ai trăit cot la cot cu iștia, te faci că nu pricepi?» Se întâmpla la începutul primăverii lui 1885. Ce nu spunea Caragiale e că nu numai Carmen Sylva, dar și alții, destui, fuseseră impresionați. Comedia se clasase prima (din zece) într-un concurs inițiat de Direcția teatrelor. În juriu, Alecsandri, Hasdeu, V. A. Urechiă, C.I. Stăncescu, Gr. Ventura şi C. Cantacuzino. Plus Maiorescu, în casa căruia (și de ziua căruia, chiar pe 15 februarie) piesa avusese de asemenea parte de o reprezentație cu circuit închis. «Scorul» se-arăta așadar strivitor. Și-atunci?” - (Din Kill Bibicu, prefață de Cosmin Ciotloş)