Dansul focului sau 21

''Se opreşte în faţa unui stîlp pe care este lipit un afiş al Teatrului Naţional care anunţă premiera Azilului de noapte de Gorki. Privirea îi alunecă obosită dintr-o parte în alta, ochii îi cad pe cîteva nume ale unei distribuţii de zile mari. Trece mai departe prin dreptul staţiei Peco, simţind în nas mirosul vaporilor de benzină. Copertina din tablă ondulată care acoperă parţial incinta stă parcă să se prăbuşească şi să provoace o catastrofă.

Totul e hîrbuit, plin de rugină şi praf, pompele, stingătoarele de incendiu, lopeţile, tîrnăcoapele, găleţile de tinichea, lăzile cu nisip, vitrinele, pînă şi Mercedesul Bot de Cal care alimentează. Avea dreptate Bătrînul cu previziunile lui, îşi zice, oprindu-se din nou ca hipnotizat de indivizii grăbiţi care îi taie calea, îl îmbrîncesc, îl calcă pe picioare, i se freacă de haine, nici măcar n-a fost nevoie să treacă zece ani, şi totul parcă s-a transformat într-un morman de dărîmături şi gunoaie. Cu mîneca îşi tamponează rana din care curge un firişor de sînge.''