De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei
MIHAI FRĂȚILĂ, episcop greco-catolic de București, s-a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno – singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Este preot din 1996, iar între anii 2005 și 2007 a fost rector al Colegiului Pio Romeno. În 2007 a fost sfințit episcop rezident în capitală, vicar al Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj; în 29 mai 2014 este ales primul episcop al nou-înființatei Episcopii Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare“ de București. A scris mai multe eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente (Galaxia Gutenberg, 2005); Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu (Galaxia Gutenberg, 2007); „Cu o singură gură şi o singură inimă“. Liturghia altfel (Galaxia Gutenberg, 2007); Curajul de-a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții (Editura Surorilor Lauretane, 2014); Rigoarea speranței (Editura Surorilor Lauretane, 2015), Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide (Editura ARCB, 2020). La Editura Humanitas a publicat: Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării (2016) și Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019).
În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale neașteptate, care pledează cu sobră eleganță pentru forjarea caracterelor sub povara încercărilor. O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.
„Când m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, în fața posibilității de a-mi pierde viața. Orice comentariu sau lamentare, dar și actele de cutezanță deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea ușoară –, într-o conversație la telefon cu Gabriel Liiceanu, discuția a alunecat inevitabil spre întâlnirea cu boala. Prevenitor în glas, filozoful m-a întrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credința, Monseniore?» Deși firească, întrebarea m-a surprins. Nu mă simțeam deloc chemat să perorez despre superioritatea credinței. Echilibrul la ceas de încercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simțisem, ci de atașamentul față de Isus răstignit. Mai precis față de îngemănarea bucuriei cu suferința în Persoana lui.“ — MIHAI FRĂȚILĂ
Pe copertă: Giotto di Bondone, Visul lui Ioachim – Capela Scrovegni (detaliu)
Editura | Humanitas |
---|---|
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-50-7101-1 |
Număr de pagini | 128 |
Tip copertă | necartonata |
Data apariției | 2021 |
Nou | Nou |
Validate your login