Design of Business
Epuizat din stoc
SKU
C168007
37.57 LEI
Pe scurt
Martin arată cum Procter & Gamble, Cirque du Soleil, RIM ş.a. folosesc paradigma designului şi ard etapele, ajungând la inovaţii ce le asigură avantajul competitiv.
Cele mai multe companii vor să inoveze. Să vină cu ceva care să schimbe lumea, ca iPod sau ca Facebook. Unele fac eforturi, investesc în dezvoltare, plătesc designeri, consultanţi şi aşa mai departe. Dar rezultatele nu sunt decât rareori pe măsura eforturilor. De ce? În Design of Business, Roger Martin vine cu un răspuns convingător: avem prea multă încredere în gândirea analitică, aceasta servind doar la rafinarea datelor cunoscute prin mici îmbunătăţiri.
Pentru a inova, companiile au nevoie de paradigma designului, adică de o gândire care ţine de felul cum avansează domeniul datelor cunoscute de la o etapă la alta: de la mister (ceva ce nu putem explica) la euristică (o regulă empirică ce duce la soluţie), la algoritm (o formulă predictabilă pentru producerea unui răspuns) şi la cod (formula devine atât de previzibilă, încât este aplicată automat).

Editura | Publica |
---|---|
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-1931-42-5 |
Traducător | Dana Canurschi |
Număr de pagini | 184 |
Formatul cărţii | 14,5 x 20,5 cm |
Data apariției | 2010 |
Scrie o recenzie
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!
Validate your login