Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane.Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

LEV NIKOLAEVICI TOLSTOI (1828–1910) s-a născut la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară. Și-a pierdut de timpuriu părinții, apoi și alte rude apropiate în grija cărora se găsea. Ajuns la începutul adolescenței sub tutela unei mătuși paterne, Tolstoi a locuit o vreme la Kazan, unde s-a înscris la universitate pentru a studia limbile orientale, dar după un an a decis să renunțe în favoarea științelor juridice. În 1847 și-a abandonat studiile universitare și s-a întors la Iasnaia Poliana, iar în 1851 l-a urmat pe unul dintre frații săi în Caucaz și s-a înrolat în armată. Aceasta este perioada în care a început să scrie și să-i fie publicate primele cărți; în anul 1852 a apărut romanul Copilăria, primul dintr-o trilogie autobiografică, urmat de Adolescența (1854) și Tinerețea (1856), ce i-au adus de la bun început un imens succes. După Războiul Crimeii a renunțat la viața militară, a călătorit în Occident, s-a preocupat intens de problemele sociale și politice ale timpului său. În 1862 s-a căsătorit cu Sofia Andreevna Berg, care i-a dăruit treisprezece copii și care i-a rămas alături patruzeci și opt de ani, în ciuda unei vieți de familie cu multe greutăți și suferințe. Capodoperele epice ale lui Tolstoi, Război și pace (1865–1869) și Anna Karenina (1875–1877; Humanitas Fiction, 2021), au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului, iar credințele și ideile sale filozofice, sociale, politice, teologice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte scrieri, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism“. Proza și dramaturgia sa constituie o vastă frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucția sociografică, meditația istorică și analiza psihologică se combină exemplar cu reflecția asupra unei lumi ideale. Tolstoi s-a manifestat totodată ca reformator în domeniul educației și, spre sfârșitul vieții, ca fervent comentator al învățăturilor cristice. Dintre operele sale cele mai cunoscute, mai menționăm romanul Învierea (1899), nuvelele și povestirile Amintiri din Sevastopol (1855–1856), Trei morți (1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz (1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884–1886; Humanitas, 2002, 2010), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889–1891), Stăpân și slugă (1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896–1904; Humanitas, 2009), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902–1904), lucrările dramaturgice Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900), scrierile filozofice Religia mea (1883), Evanghelia pe scurt (1890; Humanitas, 2017), Împărăția lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta (1897), Calendarul înțelepciunii (1910), Despre Dumnezeu și om. Fragmente din jurnalul ultimilor ani (1907–1910; Humanitas, 2005, 2017).