Despre Fericiri

Începând rostirea Predicii de pe Munte (Matei 5, 1-7, 29) cu enunțarea Fericirilor (Matei 5, 3-12), Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat dintru început că propovăduirea Sa are ca supremă țintă readucerea omului la viața fericită a harului dumnezeiesc pentru care acesta a fost creat. În același timp, am fost învățați că fericirea la care ne cheamă și pe care ne-o dăruiește Hristos Domnul nu se confundă cu desfătările legate de patimi egoiste și păcătoase.

Prin Fericiri, ne este revelată, așadar, calea reîntoarcerii în împărăția netrecătoare a iubirii Preasfintei Treimi. Calea aceasta, „care duce la viață”, este însă „îngustă” (Matei 7, 14), ne spune Domnul, adică anevoioasă și străină de plăcerile și de orgoliile lumești. Zdruncinată de porniri și patimi egoiste care tind să o desfigureze după chipul lumii văzute și schimbătoare, firea umană este vindecată, curățită și sfințită de Mântuitorul Hristos și îndreptată către Împărăția lui Dumnezeu printr-o orânduială nouă, aceea a Fericirilor, ca trepte și stări ale vieții umane care înaintează în sfințenie.