Despre neajunsul de a te fi născut
„Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii, în sfârşit, de ele, că va fi fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu!" — CIORAN
„Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gândit decât la ultimele clipe, ca să constaţi, când te apropii, în sfârşit, de ele, că va fi fost degeaba, că gândul morţii ajută la tot, doar să mori nu!" — CIORAN
S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.
Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel rău Despre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon Pays Caiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca
Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996
Multimedia: CD Emil Cioran, 2003
Editura | Humanitas |
---|---|
Colecție | Seria de autor Emil Cioran |
Ediția cărții | a VII-a |
ISBN | 978-973-50-6949-0 |
Traducător | Florin Sicoie |
Număr de pagini | 208 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | cartonată |
Data apariției | 2022 |
Validate your login