Despre televiziune

Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universității din Torino, luîndu-și licența în estetică. În anii ’60 a fost unul dintre exponenții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatré și Quindici. A fost profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A primit numeroase premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele. Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele În ce cred cei care nu cred (în colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011, 2016), În căutarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2002, 2004, 2007, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacără a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013, 2018), Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Carmi, 2005, 2019), Baudolino (2005, 2007, 2014), Șase plimbări prin pădurea narativă (2006), Limitele interpretării (2007, 2016), Apocaliptici și integrați. Comunicații de masă și teorii ale culturii de masă (2008), A spune cam același lucru. Experiențe de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn și interpretare (2009), Kant și ornitorincul (2010, 2017), Cimitirul din Praga (2010, 2011, 2013, 2018), Cum ne construim dușmanul (2011, 2013, 2017), Confesiunile unui tînăr romancier (2011, 2015), Numărul zero (2015, 2020), Cronicile unei societăți lichide (2016) și Scrieri despre gîndirea medievală (2016).