Dicționar ilustrat de educație socială

în stoc
SKU
HU003500/1
42.00 LEI
Dicționar ilustrat de educație socială
Pe scurt

Cu desene de Dan Perjovschi

„Îmi doresc ca acest volum să transmită celor curioși o formă sau alta de curaj public în lupta pe care trebuie să o ducem zi de zi cu manipularea, cu neînțelesurile fabricate de industriile politice, mediatice sau comerciale, cu seducțiile răspunsurilor facile, cu toxicitatea infodemiilor, dar și cu inegalitatea, cu discriminarea, cu rasismul, cu ura sau cu violența din spațiul public. Dacă vrem să construim o societate dreaptă pentru cei care vin după noi, în care copiii de azi să poată duce o viață decentă și în care să-și poată împlini visurile, fără a fi nevoiți să-și părăsească țara de îndată ce ajung la majorat, asta nu se poate întâmpla decât mizând pe valorile solidarității, ale onestității și ale curajului adevărului.“ — CIPRIAN MIHALI

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-8217-8
Număr de pagini 232
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2023