Dinamica educației pentru profesiile din jurnalism și comunicare. Impactul pieței forței de muncă

Epuizat din stoc
SKU
a217585
50.00 LEI
Pe scurt

LEE B. BECKER și-a obținut doctoratul la Universitatea din Wisconsin – Madison. E profesor emerit la Universitatea din Georgia. A fost distins cu Premiul „Paul J. Deutschmann” pentru Excelență în Cercetare din partea Asociației pentru Educație în Jurnalism și Comunicare în Masă. Publicațiile sale includ The Training and Hiring of Journalists (Formarea și angajarea jurnaliștilor).

* * *

TUDOR VLAD și-a obținut doctoratul la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România. E directorul Centrului James M. Cox Jr. pentru Formare și Cercetare în Comunicare Internațională în Masă din cadrul Universității din Georgia. A scris publicații despre evaluarea programelor de sprijin pentru mass-media internațională, sisteme media în democrații emergente și planuri de învățământ în jurnalism și comunicare în masă.

Cercetările lui Lee B. Becker și Tudor Vlad realizează o radiografie interesantă a câmpului jurnalismului și comunicării cu mijloace structural-funcționaliste aparținând marii tradiții americane din științele sociale, dar multe dintre concluzii pot fi valorificate şi în tradiție sociologică europeană, ca exemplificări ale teoriei câmpului cultural, lansată de marele sociolog francez Pierre Bourdieu. Forțele care acționează asupra câmpului jurnalistic, cum ar fi: proiectele politice, schimbările tehnologice sau demografice, schimbările în piața forței de muncă, în general, sunt importante și, în funcție de contexte, pot da variații diferite ale ratei angajării sau chiar variaţii ale conținutului programelor de educație. Autorii notează, cu modestie, că principala limită a cercetării lor este faptul că au analizat un singur sistem educațional, cel din SUA. Aceasta nu scade cu nimic valoarea demersului. Prin aplicarea ei la practica cercetării sociale cantitative și calitative, este o lucrare-model, deschizătoare de drumuri. Fără a trage concluzii definitive pentru cultura și educația contemporană, volumul lansează, pentru cercetătorii din alte țări și culturi, provocarea de a verifica ipotezele și predictorii globali sau individuali, de a completa liste de ipoteze sau interogații și a aduce la lumină noi aspecte ale studiului câmpului jurnalistic și educațional global. Din acest punct de vedere, lucrarea profesorilor Lee B. Becker și Tudor Vlad este un ghid perfect pentru educația universitară din România în domeniile comunicării de masă și jurnalismului. Fiind un demers critic, el concentrează date ale unei experiențe de aproape un secol din SUA și poate furniza piste pentru modernizarea programelor educaționale din țara noastră.
Profesorii Lee B. Becker și Tudor Vlad sunt de peste două decenii prezenți în România, unde au ținut cursuri și conferințe, au oferit burse de studii în Statele Unite ale Americii, au ajutat la formarea cadrelor didactice, cercetătorilor sau doctoranzilor celor mai importante facultăți de jurnalism din țară, în cadrele instituționale ale COX Center din Atlanta. În același timp, au sprijinit stagii de formare pentru jurnaliști profesioniști și au organizat conferințe, contribuind decisiv la modernizarea învățământului și formării în domeniul jurnalismului și comunicării de masă din România. Au sprijinit Guvernul României și ministerele în formarea de specialiști în comunicare guvernamentală și transparență, sprijinind de asemenea receptarea pozitivă a României în perioada aderării la NATO și UE. Contribuția lor la organizarea învățământului românesc este excepțională, iar apariția acestei lucrări încununează 20 de ani de sprijin și solidaritate cu specialiștii, cadrele didactice și doctoranzii din țara noastră. Volumul de față va reprezenta o reîntâlnire cu concepția lor modernă despre comunicarea de masă, iar receptarea lucrării lor va fi, cu siguranță, una excepțională. (Vasile Sebastian Dâncu)

Mai multe informații
EdituraScoala Ardeleana
ISBN 9786067974959
Traducător Andreea Voina
Număr de pagini 360
Formatul cărţii 15 x 23 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDinamica educației pentru profesiile din jurnalism și comunicare. Impactul pieței forței de muncă
Rating-ul tău