Discernământul modernizării

Epuizat din stoc
SKU
HU000790/2
29.36 LEI
Pe scurt
"În 1995, după publicarea Cerului şi a Zborului, am vrut să-mi cunosc cititorii. M-am întâlnit cu ei la lansări, în discuţii informale, la autografe, luând parte la tot felul de evenimente. Am descoperit, cunoscându-i, o altă Românie decât cea politică (detestabilă), economică (mizerabilă), instituţională (irespirabilă) – de care ne-am cam săturat cu toţii.
Descoperindu-mi cititorii, mi-am redescoperit ţara. Am descoperit o Românie decentă, vie, generoasă, cultă, plină de un farmec pe care, în izolarea mea, îl atribuiam mai degrabă Occidentului, decât ţării mele. Aceşti oameni nu vin dintr-o profesiune anume: provin din toate. Sunt medici, ingineri, economişti, avocaţi, profesori, şoferi, tehnicieni, informaticieni, studenţi, elevi – oameni de calificări diverse, contradictorii, spectaculoase, oarecari. Împărtăşesc unii cu alţii dezinteresul faţă de statutul social al pasiunii lor. Pentru acest tip de public au fost concepute, de-a lungul anilor, conferinţele pe care le-am adunat între copertele acestui volum." (H.-R. Patapievici)
Mai multe informații
EdituraHumanitas
Ediția cărții a II -a
ISBN 978-973-50-2398-0
Număr de pagini 232
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDiscernământul modernizării
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!