Discursul despre patrimoniul cultural

Cum definim patrimoniul cultural şi cui îi revine responsabilitatea de a-l proteja? Terorismul, războaiele şi conflictele ultimelor decenii au provocat daune de neimaginat asupra unei componente esenţiale a identităţii umane: patrimoniul cultural. Discursul despre patrimoniul cultural analizează redefinirea valorii proprietăţii culturale, contextul şi cauzele ce au stat la baza schimbării percepţiei asupra sa, dar şi demersurile întreprinse de-a lungul timpului pentru a o proteja şi prezerva, în vederea recunoaşterii şi respectării dreptului fundamental la cultură.

În ultimele decenii, patrimoniul cultural a devenit un subiect din ce în ce mai important în mediul şi retorica internaţională. Un motiv al emergenţei subiectului îl reprezintă (şi) cazurile recente în care acesta a suferit daune semnificative, în state precum Irak, Siria, Libia şi Mali, unde au avut loc distrugeri ale siturilor arheologice ori monumentelor, în timpul luptelor sau în scopuri propagandistice, urmate de jafuri din muzee, biblioteci, arhive şi de trafic ilegal cu obiecte culturale. Demersurile de salvare şi prezervare au implicat numeroşi actori, precum organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale, intelectuali, experţi din diverse domenii etc., culminând cu o creştere semnificativă a rolului diplomaţiei publice odată cu evoluţia mediei digitale – toate acestea existând ca alternativă la instrumentele legale, naţionale şi internaţionale care, în anumite cazuri, au dat greş în prezervarea patrimoniului în timp de conflict; în ultimă instanţă, conceptul de patrimoniu cultural s-a îndepărtat de sensul de proprietate, apropiindu-se de cel de moştenire, asociat fiind cu identitatea, comunităţile şi dialogul intercultural.

De ce a devenit patrimoniul cultural (material) un subiect al politicilor internaționale și al relațiilor internaționale? Răspunsul îl putem găsi pe teren politic, mai exact în valoarea identitară a patrimoniului material. Această valoare îl califică drept țintă (în combaterea adversarului) sau pradă (pentru prestigiul propriei victorii). Iar pentru a înţelege modul în care a fost prezervat patrimoniul ori motivele care au contribuit la distrugerea recentă a acestuia, în state precum Irak, Siria, Libia şi Mali, este necesară o analiză care să înglobeze câteva elemente precum: contextul social, politic şi economic, instituțiile statului, cadrul legislativ creat pentru definirea şi protejarea proprietăţii culturale, intervenţia şi cooperarea internaţională; pentru că istoria patrimoniului cultural ca subiect al relațiilor internaționale este strâns legată de aceste practici.

Diana Matei este absolventă a Universităţii din Bucureşti, dezvoltând o pasiune ce a îndreptat-o spre istorie antică şi arheologie, dar şi spre relaţii internaţionale şi ştiinţe politice. Astfel, a apărut dorinţa de a înţelege şi de a se implica în protejarea patrimoniului cultural, aplicând teoria aprofundată de-a lungul parcursului academic prin participarea ca voluntar în demersurile UNESCO de prezervare a patrimoniului cultural din Egipt, în 2017.