Scrisorile, Jurnalele și Rapoartele (Briefe, Diaria und Berichte) celor doi frați de viață comună („Unitas Fratrum”) Andreas Jäschke și Zacharias Hirschel, care au călătorit prin Țările Române.
Documentele se află în manuscris în arhivele de la Franckeschen Stiftungen din Germania, și în arhievele Unitas Fratrum din Hernnhut. Pe timpul primului stagiu de cercetare efectuat între noiembrie 2001 și februarie 2002, cu bursă oferită de Fundația Fritz Thyssen Stipendien.
Mișcarea herrnhutiană face parte face parte dintr-un proces european mai larg de independență atât în viața politică, cât și în cea religioasă. Procesul acesta își face cunoscută apariția după războiul religios din Europa (1618-1648) și care continuă până la începutul veacului al XIX-lea. Războiul religios de 30 de ani din Germania a condus la disoluția fronturilor confesionale. Întrucât prin depășirea absolutismului princiar, a stăpânirii duhului confesional, precum și a scolasticii ortodoxe, a fost pregătită o nouă fază în ceea ce privește istoria bisericească prin apariția Pietismului și Iluminismul (Aufklärung).
Chiar dacă Pietismul și Iluminismul fac parte și din istoria catolicismului, J. Wallmann consideră că, istoric vorbind, cele două curente au rămas în general circumscrise protestantismului.
Pietismul este cea mai importantă mișcare de trezire spirituală din Europa după Reformă și are reprezentați de seamă, mai ales în protestantismul german. Mișcarea a apărut cam în aceeași perioadă a secolelor XVI-XVII în mai multe țări europene, ca o critică referitoare la relațiile bisericești existente în sânul protestantismului. În Germania pietiștii s-au aflat de la început în opoziție față de ortodoxia protestantă ca biserică de stat (Staatskirche).
Pietiștii cereau o înnoire a vieții creștine și a bisericii. A fi creștin pentru ei însemna a fi „trezit” (erweckt) de Dumnezeu, a-ți schimba viața și a căuta mântuirea, în timp ce comuniunea cu ceilalți era foarte importantă. Părinte al pietismului, pentru Germania, a fost Philipp Jakob Spener (1635-1705), cel care a creat acele „Collegia pietatis” și a lansat programul pietismului „Pia desideria sau herzliches Verlangen nach gottgefälliger Besserung der wahren Kirche” (1675). În cadrul pietismului, laicii au câștigat alături de preoțime un important profil și o deosebită influență. Se poate observa, cu claritate, o anumită tendință de egalitarism. Pietismul este, așadar, o mișcare religioasă de înnoire (Erneuerungsbewegung).
Pietismul a apărut, deodată, atât în cadrul Bisericii luterane, cât și a celei reformate și a țintit de la început spre individualizarea și interiorizarea vieții religioase. „Cu tendința sa spre individualizarea (Idividualisierung) și interiorizare (Verinnerlichung) – cum afirmă J. Wallmann – pietismul aparține unei mișcări cuprinzătoare a unei Europe premoderne, care dorea să învingă epoca confesionalistă, care se întorcea de la aristotelismul filosofiei de școală, de la certurile confesionale și de la forma exterioară a unor tradiții împietrite ale creștinătății.”
Validate your login