Domnia Regelui Aurorei

„Eu nu sunt cucerirea lui. Nu poate să mă aibă. Și, la naiba, eu însămi sunt castelul meu!“

Eliberată din lanțurile aurite ale Regelui Soarelui, Lor cade acum în mâinile lui Nadir, Prințul Aurorei. Bănuind că ea îi ascunde ceva, Nadir e dispus să întreprindă orice ca s-o facă să vorbească. Dar Lor cunoaște valoarea secretelor – la urma urmei, pe ale ei le-a ținut o viață întreagă – și nu vrea să le dezvăluie fără luptă.

Atunci când Lor și Nadir cad la înțelegere să pornească împreună în căutarea unui lucru care e cheia de boltă a trecutului și a viitorului ei, Lor nu e sigură că poate să aibă încredere în Nadir. Tot ceea ce știe e că n-o să se mai lase amăgită de promisiunile unui alt Crai regal.

Regele Soarelui e hotărât să pună din nou mâna pe ea, așa că Lor trebuie să fugă necontenit, dar nu se simte în siguranță nicăieri. Nu până când n-o să-i nimicească pe Regele Soarelui și pe Regele Aurorei. Însă ea află curând că, dacă vrea să se îngrijească de viitorul Ouranosului, trebuie să facă mult mai mult decât să-și răzbune moștenirea distrusă.