Du mensonge
GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.
Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.
În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.
Je vais vous parler du mensonge – un des traits les plus propres de l’homme: car seul l’homme est capable de mentir, lui seul possède cette «chose» qui lui permet de s’exprimer et, en le faisant, d’envoyer un message dans deux directions diamétralement opposées – l’une vraie, l’autre sciemment trompeuse. Cette «chose» c’est le langage.
Le mensonge n’est rien d’autre qu’un visage négatif de la liberté. En partant de cette hypothèse tout s’explique: le mal, le crime, la politique et tout ce qui peut exister en tant que conséquence de la parole trompeuse qui les a précédés. Le fait que le langage, tel que l’homme en fait usage, peut exprimer à la fois ce qui existe et ce qui n’existe pas, qu’un mot peut énoncer à la fois une vérité et un mensonge, nous fait comprendre que l’histoire des hommes, dans son essence, est un enchaînement de désastres.
J’aimerais donc vous parler de ce mensonge, en tant que fraude linguistique, ainsi que de ses conséquences sociales et historiques. En partant de l’analyse de deux textes de la littérature grecque classique, à savoir Philoctète de Sophocle et Le Petit Hippias de Platon, nous allons voir dans quelle mesure ces écrits racontent (ou nous aident à mieux comprendre) le monde dans lequel nous avons vécu depuis 2400 ans. — GABRIEL LIICEANU
J’imagine votre solitude intellectuelle au temps du communisme; toute proportion gardée et surtout sans les risques inhérents, je me sens dans cette disposition ici. C’est pourquoi, comme je vous l’ai dit, nos rencontres, et tout ce qui les environne, me sont si précieuses, je dirais meme indispensables. Je pense que si Dieu existe (?) il a décidé de vous mettre sur mon chemin, afin de me le rendre plus lumineux, surement moins solitaire.
Je doute malheureusement que ce livre qui montre votre talent et souligne votre culture n’y change rien, non à cause de l’œuvre, mais en raison du désintérêt sur le sujet: le mensonge communiste n’intéresse pas parce que TOUT LE MONDE a, ou s’est, menti. Or le mea culpa n’est pas dans la nature humaine. Il est évident que je souhaite me tromper concernant ce livre. Qui sait ? — THIERRY WOLTON
| Editura | Humanitas |
|---|---|
| ISBN | 978-973-50-7288-9 |
| Număr de pagini | 100 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2021 |
| height | 0 |
| Nou | Nou |
Validate your login