Dumnezeu, om, animal, mașină
Într-un secol paradoxal, înspãimântat și totodată fascinat de inteligența artificială, omului contemporan îi revine o datorie grea. El trebuie să reflecteze asupra destinului civilizației în lumina – sau în întunericul – evoluțiilor fără precedent ale tehnologiei. Începând cu filozofii Antichității, trecând prin Descartes și ajungând la transumaniști, Meghan O’Gieblyn ne poartă într-o călătorie spre adâncurile fricilor și speranțelor noastre legate de sensul vieții și de relevanța culturii și a metaforelor pe care le-am creat, într-o lume care își schimbă aproape zilnic chipul și reperele. Cine va învinge în lupta care se duce astăzi pentru viitorul omenirii? Tendința noastră de a umaniza tehnologia, sau tehnologizarea umanitatății dincolo de limita recognoscibilului? Cartea de față este un răspuns la această întrebare care ne bântuie.
„Dumnezeu, om, animal, mașină este o creație hibridă, o carte erudită în cel mai remarcabil mod, care îmbină istoria, critica și filozofia.“ — The New York Times
„O carte scrisă cu un talent excepțional de a explica cele mai complicate idei filozofice legate de modul în care omul creează sens.“ — Publisher’s Weekly
Editura | Humanitas |
---|---|
Colecție | Humanitas Stiinta |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-50-8012-9 |
Traducător | Iulian Comănescu |
Număr de pagini | 288 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | broșată |
Data apariției | 2023 |
Într-un secol paradoxal, înspãimântat și totodată fascinat de inteligența artificială, omului contemporan îi revine o datorie grea. El trebuie să reflecteze asupra destinului civilizației în lumina – sau în întunericul – evoluțiilor fără precedent ale tehnologiei. Începând cu filozofii Antichității, trecând prin Descartes și ajungând la transumaniști, Meghan O’Gieblyn ne poartă într-o călătorie spre adâncurile fricilor și speranțelor noastre legate de sensul vieții și de relevanța culturii și a metaforelor pe care le-am creat, într-o lume care își schimbă aproape zilnic chipul și reperele. Cine va învinge în lupta care se duce astăzi pentru viitorul omenirii? Tendința noastră de a umaniza tehnologia, sau tehnologizarea umanitatății dincolo de limita recognoscibilului? Cartea de față este un răspuns la această întrebare care ne bântuie.
„Dumnezeu, om, animal, mașină este o creație hibridă, o carte erudită în cel mai remarcabil mod, care îmbină istoria, critica și filozofia.“ — The New York Times
„O carte scrisă cu un talent excepțional de a explica cele mai complicate idei filozofice legate de modul în care omul creează sens.“ — Publisher’s Weekly
MEGHAN O’GIEBLYN este una dintre cele mai apreciate eseiste americane și s‑a remarcat, de‑a lungul timpului, prin colaborările sale cu publicații prestigioase, precum Harper›s Magazine, The New Yorker, The Point, The Baffler, The New York Review of Books, The Guardian, The New York Times și altele. Prima ei carte, Interior States, a câștigat, în 2018, Believer Book Award pentru non‑ficțiune. A obținut trei premii Pushcart și este câștigătoarea pe 2023 a Benjamin H. Danks Award al American Academy of Arts and Letters. Eseurile, editorialele și critica ei literară au fost incluse în numeroase compilații, precum antologia de referință The Contemporary American Essay. Cea de‑a doua carte a scriitoarei, Dumnezeu, om, animal, mașină: Tehnologie, metaforă și căutarea sensului, s‑a bucurat de recenzii pozitive, fiind numită de critici „o explorare surprinzător de originală a ceea ce înseamnă să fii în mod autentic om în epoca inteligenței artificiale“.
Validate your login