Enciclopedia statelor lumii

Epuizat din stoc
SKU
a134826
79.38 LEI
Pe scurt

Noua anchetă a autorilor Enciclopediei confirmă imaginea unor state valide, musculare, active, în timp ce asociațiile lor sunt vagi, neclare și greu de adus la un numitor comun. Cartea ne convinge de puterea mobilizatoare a statelor, de autoritatea lor bazată pe competența și străduința de a-și rezolva problemele, de a dezvolta noi solidarități între frontierele lor și, prin aceasta, încrederea și sentimentul de apartenență ale populației. Ceea ce nu exclude lărgirea rețelelor de cooperare globală, bazate pe noile tehnologii, ale comunicării, de pildă, ale medicinei și ale științei.

În ultimul an au apărut peste hotare lucrări în care se afirmă că statele sunt, ca și în trecut, factor de progres și dezvoltare a civilizației. Este reconfortant să vezi că Enciclopedia românească are parteneri peste hotare.

Mai multe informații
EdituraMeronia
Colecție Enciclopedii
Ediția cărții Ed. a XIV-a
ISBN 978-606-7500-11-0
Număr de pagini 800
Formatul cărţii 17 x 24
Tip copertă Editie Cartonata
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsEnciclopedia statelor lumii
Rating-ul tău