Eneida

În timp, am trăit momente minunate cu textul grecesc al lui Homer sau cu poezia lui Vergilius – și mereu îmi părea rău că nu se poate bucura toată lumea de ele. Pînă ce au apărut traducerile lui Dan Slușanschi. Existau deja, după cum știm, traduceri valoroase, care au marcat la vremea lor cultura română. Dar cînd vezi originalul… Or, traducerile lui sînt, pînă acum, tot ce poate fi mai fidel: și față de cuvintele originalului și, în același timp, față de lumea epopeilor și față de frumusețea lor adîncă. E important și prezența hexametrului: pînă aproape de imposibil, traducerea reușește să se apropie de dimensiunea, de respirația largă a poeziei epice. Dan Slușanschi însuși spune că a încercat să ofere „un text care să curgă cît mai firesc, dar într-o dicțiune epică, sugerînd mereu înălțime și cuget mîndru”. (Francisca Băltăceanu)

Dan Slușanschi era tipul polimatului perfect ordonat, un om cu o minte pe cît de cuprinzătoare, pe atît de limpede și de mobilă. Era indo-europenist, ceea ce însemna că putea deschide și panorama de dinainte de Homer, nu numai parțiala vedere dinspre posteritatea lui. Știa, în vastele domenii pe care le survola cu un fel special de tiranică modestie, tot ce se putea ști. Vedea, la propriu, și putea explica, tot la propriu, cele mai complicate constructe ale minții omenești din Antichitatea clasică, fără să cadă o dată în păcatul schematismului sau al irelevantului. Păstra mereu hyper kephales modelul dintîi, templul, și ținea în echilibru riguros toate categoriile și subcategoriile de obiecte ale gîndirii. Nu era nicidecum un fantast, ci un analitic cuprinzător. (Ștefan Colceriu)