Epoca Imperiilor
Epuizat din stoc
SKU
C132367
129.90 LEI
Pe scurt
Vreme de mai bine de cinci sute de ani, de la Renastere si pana la lumea postbelica, imperiile au reprezentat, intr-o forma sau alta, o trasatura constanta a climatului politic. Chiar si astazi, ele evoca o serie intreaga de figuri pline de vigoare, precum Stanley, Livingstone si alte personalitati ale colonialismului; ne amintesc de conchistadorii spanioli sau de uimitoarea extindere a imperiului comercial olandez.
Pentru unele tari, ca Germania si Italia, visele unor imperii peste mari au fost efemere; pentru altele, ca Statele Unite si Uniunea Sovietica, activitatea imperialista a existat, dar n-a fost niciodata acceptata ca politica oficiala de stat; in acelasi timp, disparitia statelor Austro-Ungar si Otoman a umbrit, in parte, unele dintre dimensiunile imperiale ale acestor entitati disparute. La numai o generatie sau mai multe dupa colapsul definitiv al majoritatii imperiilor europene, subiectul reprezinta inca una dintre chestiunile îarzatoareî ale istoriei. Captivanta lucrare de fata, utilizand cele mai noi cercetari intreprinse in domeniu, pe intreg mapamondul, si fiind viu ilustrata cu 285 de imagini provenite dintr-o larga gama de surse, ofera o poveste plina de conflicte, cruzime, eroism, explorari temerare si extraordinare marturii de rezistenta. Dar ne arata, in egala masura, cum hartile explorarilor, cronologiile cuceririlor, multitudinea de consemnari ale exploratorilor, colonistilor si administratorilor, bilanturile comerciale si toate celelalte elemente care au constituit Epoca Imperiilor joaca un rol esential in explicarea civilizatiei globale de astazi.
Grafica:
Editor: Constantin Vlad
Grafica:
Editor: Constantin Vlad
Editura | All |
---|---|
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-571-784-1 |
Traducător | Gabriel Tudor |
Număr de pagini | 320 |
Formatul cărţii | 23x29 cm |
Data apariției | 2009 |
Scrie o recenzie
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!
Validate your login