Epoca întunecării

în stoc
SKU
HU003008/3
55.00 LEI
Pe scurt

„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times

„Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times

Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Atena

 

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Humanitas Istorie
Ediția cărții a III-a
ISBN 978-973-50-8340-3
Traducător Dionisie Constantin Pîrvuloiu
Număr de pagini 344
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsEpoca întunecării
Rating-ul tău

„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times

„Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times

Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Atena

CATHERINE NIXEY provine dintr-o familie de foști monahi. A studiat literatura clasică greacă și latină la Universitatea din Cambridge și apoi, vreme de câțiva ani, a predat limbi clasice. În prezent locuiește în Londra, unde lucrează ca jurnalist pentru The TimesEpoca întunecării este prima ei carte. Volumul a stârnit numeroase controverse, a fost deja tradus în cinci limbi și a fost distins cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură. În 2018, a fost desemnat cartea de istorie a anului de The Daily TelegraphThe SpectatorThe ObserverBBC History Magazine și The New York Times.