Etica neuitării

Antologie şi prefaţă de Vladimir Tismăneanu

2023, ANUL MONICA LOVINESCU

„O spun cu deplină responsabilitate și convingere – în cultura română, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adâncime, infraraționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrățișat temele, fantasmele și obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conștiinței istorice, găsim în opera Monicăi Lovinescu argumente imbatabile pentru a nu uita.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

„Pentru a vedea ceea ce aparține, din starea actuală, specificului național (neantului valah) și ce lui «homo sovieticus», ar fi nevoie, pe de o parte, să acordăm prioritate studierii în profunzime a fenomenului comunist, servindu-ne de studiile scrise de-a lungul acestei jumătăți de veac în Occident, iar pe de alta, să comparăm câteva din plăgile, viciile, neajunsurile dezvăluite de brusca detracare, dezmembrare a imperiului comunist. De la formele extreme ale unui naționalism cu miasme de ură, ce otrăvesc atmosfera, până la dificultățile societății civile de a se reconstitui, greutatea de a asuma cu adevărat o răspundere, dificultatea de a despărți adevărul de minciună – toate să fie oare datorate doar balcanismului nostru frenetic?... Ieșirea din insularizarea explicației specific românești, și numai românești, ar servi și la ruinarea celuilalt pol: mioritic, sau de continuă victimizare, ce-ar putea, sumar și familiar, fi rezumat prin «ca la noi, la nimenea». — MONICA LOVINESCU

MONICA LOVINESCU (19 nov. 1923–20 apr. 2008), jurnalistă şi critic literar, fiica lui E. Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii (Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Vremea, Democraţia lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronică dramatică etc. Obţine o bursă a statului francez în 1947 şi pleacă la Paris în condiţii de călătorie riscante. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa. În primii ani de exil face diverse încercări regizorale. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din româneşte, sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal şi, împreună cu Eugen Ionescu, traduce din teatrul lui Caragiale în limba franceză. Colaborează deopotrivă la revistele de limbă română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 se dedică activităţii radiofonice şi „ţării din gând“: realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici până în 1992, la închiderea postului). Are emisiuni săptămânale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la Actualitatea culturală românească, precum şi Teze şi antiteze la Paris. În ajunul zilei sale de naştere, în 1977, se face asupra ei o încercare de asasinat politic de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu. Monica Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca şi sunt, amândoi, unele dintre cele mai iubite şi respectate figuri ale exilului românesc. După 1990, cărţile i se publică constant la Editura Humanitas, în principal cronicile literare citite la radio (şase volume de Unde scurte), precum şi cele scrise pentru România literară (volumul intitulat Diagonale). La apa Vavilonului este una dintre cele mai importante scrieri memorialistice de exil. Eseurile sale politico-istorice au fost antologate în volumul Etica neuitării (2008). Cele şase volume de Jurnale, publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă, într-un volum, intitulată Jurnal esenţial (2010) şi de Jurnal inedit 2001–2002 (2014). Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română, Cuvântul din cuvinte, şi este de asemenea autoarea unui volum de Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler.