Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957–1961

în stoc
SKU
HU000920/2
42.00 LEI
Pe scurt

Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Ioana Bot

„Evadarea imposibilă întregeşte memoriile carcerale ale Lenei Constante, într-un diptic unde cărţii despre anchetă, torturi şi singurătatea celor8 ani de recluziune totală (Evadarea tăcută) i se adaugă acum cartea despre viaţa în celulele comune ale închisorii de la Miercurea-Ciuc, în aşteptarea eliberării. Autoarea fusese condamnată la 12 ani de detenţie în procesul-mascaradă montat de autorităţile staliniste împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a apropiaţilor săi. Evadarea imposibilă se poate citi şi ca o mărturie despre puterea salvatoare a poveştii, a naraţiunii, în situaţii extreme. Lena Constante se aşază în rolul unei Şeherezade a infernului, care nu se salvează pe sine povestind, de la o zi la alta, ci le salvează pe cele ce o ascultă de la lâncezeala bolnavă a lipsei de ocupaţie, de la moartea spiritului. Se poate spune, de aceea, că volumul de faţă povesteşte efortul salvării aproapelui: la figurat, dintre zidurile închisorii, la propriu, de la uitarea istoriei de către un prezent tot mai depărtat de dânsa. De aceea, cartea Lenei Constante are puritatea şi tăişul unei angajări etice fundamentale. Ea rămâne necruţătoare cu aberaţiile umanităţii, dar iertătoare cu greşelile oamenilor.“ — IOANA BOT

„Înţelegând că nu obedienţa este soluţia, ci revolta, chiar dacă nu una de factură zgomotoasă, şi simţind nevoia să înfrunte presiunile exterioare şi izolarea, Lena Constante îşi construieşte compensatoriu o lume imaginară minuţioasă, apelând la o «gimnastică intelectuală neîntreruptă», după cum observă și Monica Lovinescu. Refugiul este interior şi estetic: uneori construieşte o casă utopică sub pleoape, alteori evadarea constă în alcătuirea unui dicţionar mintal de versuri disparate. Cealaltă lume, opusă anchetei şi detenţiei, este poezia, solitudinea fiind depăşită printr-un uriaş gest estetic recuperator; dar evadarea mentală este dificilă. Deţinuta inventează poveşti, confecţionează păpuşi, compune basme şi piese de teatru, desenează, reuşeşte, din devorarea vizuală a unui obiect oricât de mic, un adevărat peisaj, o lume nouă.“ — RUXANDRA CESEREANU

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Memorii/Jurnale/Biografii
Ediția cărții a II-a
ISBN 978-973-50-8214-7
Număr de pagini 280
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2023
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsEvadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957–1961
Rating-ul tău

Ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi note de Ioana Bot

Evadarea imposibilă întregeşte memoriile carcerale ale Lenei Constante, într-un diptic unde cărţii despre anchetă, torturi şi singurătatea celor8 ani de recluziune totală (Evadarea tăcută) i se adaugă acum cartea despre viaţa în celulele comune ale închisorii de la Miercurea-Ciuc, în aşteptarea eliberării. Autoarea fusese condamnată la 12 ani de detenţie în procesul-mascaradă montat de autorităţile staliniste împotriva lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a apropiaţilor săi. Evadarea imposibilă se poate citi şi ca o mărturie despre puterea salvatoare a poveştii, a naraţiunii, în situaţii extreme. Lena Constante se aşază în rolul unei Şeherezade a infernului, care nu se salvează pe sine povestind, de la o zi la alta, ci le salvează pe cele ce o ascultă de la lâncezeala bolnavă a lipsei de ocupaţie, de la moartea spiritului. Se poate spune, de aceea, că volumul de faţă povesteşte efortul salvării aproapelui: la figurat, dintre zidurile închisorii, la propriu, de la uitarea istoriei de către un prezent tot mai depărtat de dânsa. De aceea, cartea Lenei Constante are puritatea şi tăişul unei angajări etice fundamentale. Ea rămâne necruţătoare cu aberaţiile umanităţii, dar iertătoare cu greşelile oamenilor.“ — IOANA BOT

„Înţelegând că nu obedienţa este soluţia, ci revolta, chiar dacă nu una de factură zgomotoasă, şi simţind nevoia să înfrunte presiunile exterioare şi izolarea, Lena Constante îşi construieşte compensatoriu o lume imaginară minuţioasă, apelând la o «gimnastică intelectuală neîntreruptă», după cum observă și Monica Lovinescu. Refugiul este interior şi estetic: uneori construieşte o casă utopică sub pleoape, alteori evadarea constă în alcătuirea unui dicţionar mintal de versuri disparate. Cealaltă lume, opusă anchetei şi detenţiei, este poezia, solitudinea fiind depăşită printr-un uriaş gest estetic recuperator; dar evadarea mentală este dificilă. Deţinuta inventează poveşti, confecţionează păpuşi, compune basme şi piese de teatru, desenează, reuşeşte, din devorarea vizuală a unui obiect oricât de mic, un adevărat peisaj, o lume nouă.“ — RUXANDRA CESEREANU

LENA CONSTANTE (1909–2005) a făcut studii de arte aplicate la Universitatea din Bucureşti, pentru ca, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, să se alăture echipelor de cercetători conduse de Dimitrie Gusti (cea mai importantă manifestare a şcolii de sociologie româneşti din perioada interbelică). Apropiată de cercurile comuniste prin prietenia cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi soţia lui, imediat după război va participa la întemeierea primului teatru românesc de marionete, la Bucureşti, împreună cu aceasta din urmă. Va fi arestată în „lotul Pătrăşcanu", acuzată, judecată şi condamnată, într-unul dintre cele mai răsunătoare procese staliniste montate de noua putere comunistă din România. Va ispăşi o vină inexistentă, până în 1962; la ieşirea din închisoare, după o scurtă perioadă de domiciliu forţat, revine la Bucureşti şi lucrează ca grafician şi creator de marionete. În 1968 este reabilitată politic, asemenea tuturor celor condamnaţi în lotul respectiv, primeşte dreptul de a semna şi de a-şi expune creaţiile. Tapiseriile sale, care utilizează fâşii de ţesături vechi, ţărăneşti, integrate în ansambluri de mari dimensiuni şi de o intensitate compoziţională aparte, au un succes extraordinar, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi îi atrag noi conflicte cu puterea comunistă. Are, cu toate acestea, dreptul de a călători în străinătate, alături de soţul ei, Harry Brauner (şi el, una dintre victimele aceluiaşi proces stalinist), un renumit etno-muzicolog. Este autoarea unor texte pentru copii – Păpuşile harnice (1972), Păpuşile harnice în grădiniţă (1975), O poveste cu un tată, o mamă şi trei fetiţe (1995) –, dar înainte de apariţia celor două volume de memorii din închisorile comuniste – Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România (publicată în 1990, la Paris, sub titlul L'évasion silencieuse, apoi în românește la Editura Humanitas, în 1992 şi reeditată la Editura Florile Dalbe în 1995; cartea a fost de asemenea tradusă în engleză, italiană şi spaniolă) şi Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957-1961 (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, reeditată la Editura Florile Dalbe în 1996) – nu era, practic, cunoscută ca scriitoare. Regizorul Thomas Ciulei îi consacră un film documentar impresionant, Nebunia capetelor (La folie des têtes).