Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România

Ediţie îngrijită,studiu introductiv şi note de Ioana Bot

„Scrisă în franceză, apoi rescrisă integral în română, după 1990, Evadarea tăcută este totodată povestea unei experienţe autobiografice cumplite şi mărturie despre un drum dureros prin Istorie, pe care mulţi au fost obligaţi să-l parcurgă în România comunistă. În închisoare, într-o izolare care îi interzice orice contact cu exteriorul şi orice obiect, inclusiv hârtia şi creionul, Lena Constante va practica o «scriere tăcută», lipsită de materialitate, o scriere mintală, care numai după ani şi ani va ajunge să fie pusă pe hârtie, dând astfel corp şi istorie perioadei petrecute în temniţă. Jurnalul nu se referă la aspectele politice ale detenţiei, ci povesteşte un cotidian făcut din frică, din lacrimi şi slăbiciuni, dar şi din mici revolte din care nu lipsesc clipele de bucurie; totuşi o face într-un stil lipsit de emfază, cu fraze austere, ce restituie, prin intermediul trăirilor cotidiene, sensul incredibilei realităţi pe care autoarea a traversat-o.“ — ANGELA TARANTINO, traducătoarea ediţiei italiene, L’Evasione silenziosa, Nutrimenti, 2007

„Fără să fie scriitoare, Lena Constante scrie aici literatură adevărată, pentru că, tot astfel cum traversarea infernului concentraţionar o obligase să descopere resursele spirituale ale omului în genere, punerea respectivei traversări «în naraţiune», reamintirea ei în ordinea unei poveşti o conduc pe neştiute la resursele figurative ale limbajului, cele care întemeiază, dintotdeauna, literatura. Pregnanţa mesajului cărţii, forţa sa educativă şi recuperatoare sunt cu atât mai mari – şi mai justificate. Cititorii vor descoperi în paginile Evadării tăcute o istorie exemplară nu numai despre adevăr, ci şi despre aşezarea acestuia în cuvinte.“ — IOANA BOT

LENA CONSTANTE (1909–2005) a făcut studii de arte aplicate la Universitatea din Bucureşti, pentru ca, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, să se alăture echipelor de cercetători conduse de Dimitrie Gusti (cea mai importantă manifestare a şcolii de sociologie româneşti din perioada interbelică). Apropiată de cercurile comuniste prin prietenia cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi soţia lui, imediat după război va participa la întemeierea primului teatru românesc de marionete, la Bucureşti, împreună cu aceasta din urmă. Va fi arestată în „lotul Pătrăşcanu", acuzată, judecată şi condamnată, într-unul dintre cele mai răsunătoare procese staliniste montate de noua putere comunistă din România. Va ispăşi o vină inexistentă, până în 1962; la ieşirea din închisoare, după o scurtă perioadă de domiciliu forţat, revine la Bucureşti şi lucrează ca grafician şi creator de marionete. În 1968 este reabilitată politic, asemenea tuturor celor condamnaţi în lotul respectiv, primeşte dreptul de a semna şi de a-şi expune creaţiile. Tapiseriile sale, care utilizează fâşii de ţesături vechi, ţărăneşti, integrate în ansambluri de mari dimensiuni şi de o intensitate compoziţională aparte, au un succes extraordinar, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi îi atrag noi conflicte cu puterea comunistă. Are, cu toate acestea, dreptul de a călători în străinătate, alături de soţul ei, Harry Brauner (şi el, una dintre victimele aceluiaşi proces stalinist), un renumit etno-muzicolog. Este autoarea unor texte pentru copii – Păpuşile harnice (1972), Păpuşile harnice în grădiniţă (1975), O poveste cu un tată, o mamă şi trei fetiţe (1995) –, dar înainte de apariţia celor două volume de memorii din închisorile comuniste – Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România (publicată în 1990, la Paris, sub titlul L'évasion silencieuse, apoi în românește la Editura Humanitas, în 1992 şi reeditată la Editura Florile Dalbe în 1995; cartea a fost de asemenea tradusă în engleză, italiană şi spaniolă) şi Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957-1961 (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, reeditată la Editura Florile Dalbe în 1996) – nu era, practic, cunoscută ca scriitoare. Regizorul Thomas Ciulei îi consacră un film documentar impresionant, Nebunia capetelor (La folie des têtes).