Evanghelia după Pilat

În grădina Ghetsimani, un bărbat așteaptă să fie prins și dat pieirii. Numele lui este Ieșua, și e fiul unui dulgher umil din Nazaret. Dar cum se face că este dușmanul Cezarului și al Sinedriului? Cum de-a ajuns acest nazarinean să fie o amenințare pentru puterea lumească și cea a lui Dumnezeu? Soarta îi este pecetluită. Nu va vedea Ierusalimul în sărbătoarea Paștilor. Va muri pe cruce, și o știe.

Pilat din Pont i-a hotărât moartea fără să clipească, nebănuind că, trei zile mai târziu, zvonul Învierii va încinge spiritele și așa nesupuse ale iudeilor. Dar Imperiul domnește prin rațiune. Așa că pretorul va trebui să demonteze legenda primejdioasă pe cale de-a se naște.

Astfel începe călătoria lui Pilat: ca o anchetă. Reprezentantul Romei și al ordinii adună mărturii și respinge sau demonstrează teorii și ipoteze. Însă treptat rațiunea începe să șovăie și trebuie să se plece în fața evidenței. Pilat nu se află în fața unei enigme, ci a unui mister mai înalt. Pilat nu-l poate dezlega. Îi mai rămâne doar să se îndoiască. 

Sau să creadă.

„Eric-Emmanuel Schmitt are curajul de a formula cele mai îndrăznețe ipoteze, iar reușita romanului stă în sinceritatea emoționantă a discursului și în smerenia în fața inexplicabilului.“ — Le Monde

„Un aparent exercițiu de virtuozitate, care însă merge foarte departe. Până la esența lucrurilor.“ — Midi Libre

„În Eric-Emmanuel Schmitt, filozoful, dramaturgul și scriitorul și-au dat mâna pentru a concepe un roman complex și tulburător.“ — Le Point

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, iar în 2022, următoarele două, Poarta cerului și Soare întunecat. În 2023 publică Provcarea Ierusalimului, un jurnal de călătorie în Țara Sfântă, cu postfața semnată de Papa Francisc. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.