Fiica tărâmului înzăpezit

Legenda spune că sus de tot, în cei mai înalți munți ai lumii, se găsește un tărâm sacru, al magiei și al miraculosului, cunoscut sub numele de Mergich. Acesta este guvernat de spirite puternice și protectoare, care pot lua adesea formă de animal. Iar povestea unui astfel de mergichan a fost scrisă și ilustrată de Jackie Morris, fiind intitulată „Fiica tărâmului înzăpezit”.

Într-un odată ca niciodată, trăia un spirit feminin care se metamorfoza într-un leopard al zăpezilor. Sub oblăduirea-i maternă și sub agerimea ochiilor ei, lumea, încremenită de gheață și de zăpadă, se orânduia: ea le cânta stelelor să se nască, soarelui să răsară și lunii să crească și să descrească. Cântecul acesta care înveșmânta lumea într-o aură protectoare s-a propagat până în vale, în visul unei copile, iar muzica secretă armoniza sufletul acesteia cu ființa felinei.

Anii treceau, iar lumea își schimba cursul desvrăjind totodată taina văii ascunse. Aici au pătruns soldații, avizi de aur și de sclavi, aducând cu ei foc, frică și tulburare. Însă, în haosul din sat, felina-spirit se plimba învăluită de serenitate și de propriu-i cânt. A găsit-o pe copilă dormind și a înfășurat-o în blana-i groasă și pătată. Odată trezită din somn, fetița și-a încleștat degetele în blana groasă, iar felina a sărit spre înălțimea munților sălbatici cu aceasta în spinare… Curând, locul avea să își recapete tihna, iar felina-spirit își va fi împlinit menirea. Iar copila, aleasă pentru a-i duce mai departe rostul, era pregătită de-acum să înceapă un nou cântec.

Încărcată de o profundă simbolistică și de înrâuri mistice, cartea „Fiica tărâmului înzăpezit” revelează mai mult decât un simplu raport de predare al puterii. Astfel, în relația felină-copilă distingem chipul maestrului și al discipolului, al inițiatului și al novicelui. Din acest punct de vedere, rolul felinei-spirit este acela de a proteja armonia unei lumi aproape originare, un univers armonic în care toate coexistă, aceasta fiind depozitară a unei învățături străvechi. Cântecul ei protectiv își găsește ecou în inima fetiței, deoarece numai inocența, curajul și dragostea unui copil pot intui și percepe rânduiala sacră a lumii dintâi. Alături de felină, copila va învăța deplinătatea lumii înconjurătoare și va înțelege miza luptei pentru ocrotire. Își va însuși și murmurul văii, și zborul uliului, descifrând înțelepciunea și devenind ceea ce felina fusese cândva – spiritul locului.

Plenitudinea acestei lumi este ilustrată în nuanțe de albastru și contrastează lumea agresivă a oamenilor, reprezentată în tonuri de galben. Mai mult decât atât, această parelă reiterează faptul că omul poate trăi în comuniune cu totul înconjurător numai atunci când i se racordează spiritului și nu atunci când încearcă să și-l însușească dominând.