Filmar

In plus, trece in revista preferintele criticilor de film si ale publicului, fie el format din elevi de liceu sau din persoane care au trait direct experienta comunismului. Cristian Tudor Popescu vine cu argumente solide care sa ii sustina ipotezele, nu se fereste sa puna degetul pe rana atunci cind e cazul si nici nu evita laudele pentru productiile si persoanele pe care le considera meritorii.

„Daca in legatura cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon pina la marchizul de Sade si Celine, o arta a moralitatii nu vad cum ar putea exista. Nu e nimic artistic in a fi moral. A nu fi fatarnic, a nu fi oportunist, a nu minti, a nu trada, a-ti asuma greselile si a plati pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici macar o profesie. Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, il ai sau nu il ai, cu deosebirea ca poti trai si fara el. Ea iti apartine in totalitate – esti moral in primul rind fata de tine insuti –, nu e menita aprecierii celorlalti, ca arta. Sau, astazi, in Romania, moralitatea poate fi definita ca o boala psihica.” (Cristian Tudor Popescu)