Frânghia înflorită

„Frânghia înflorită continuă și, cumva, încheie « saga familială », în centru cu aceleași personaje: tatăl (« mortul iubit »), soția (Camelia) și fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viața casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditații asupra poeziei, excursuri în/ discursuri despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă înregistrată Radu Vancu ».

Idilicul și grotescul, ironia disperată și burlescul, cruzimea și delicatețea, limbajul colocvial, cel parabiblic și cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant și notația imediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui « pneuma » e dorința (și posibilitatea?) de a fi fericit.
Radu Vancu se distanțează atât de poezia « mizerabilistă », a desperados-ilor de cafenea, cât și de cea zis neoexpresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciți prin crâșmele marilor orașe. Mai exact spus: se detașează din « plutonul douămiist », impunându-se ca unul dintre cei mai importanți poeți români de azi.” - Alexandru Mușina

„O carte scrisă impecabil, în deja binecunoscuta tehnică Vancu.
O carte generoasă și intransigentă (doar poezia e artă de familie, nu?).
O carte cu care să-ți pipăi întruna inima fericită, cu delicatețea unui elefant tânăr zdrobindu-și liniștit craniul cu trompa.
O carte extrem de emoționantă.
O primă mare carte de poezie pe care o dă generația noastră.” - Dan Coman

„Frânghia înflorită este o carte de splendide poeme expiatoare pe care nu le pot apropia, ca amploare a conștiinței poetice, decât de poezia lui Virgil Mazilescu și de cea a lui Cristian Popescu. Oniricul zdruncinător din Caiet de caligrafie și de citire sau stranietatea înduioșătoare și captivantă din Familia Popescu stau, în Frânghia înflorită, sub semnul acelui vers extraordinar al lui Mazilescu (ce catalizează parcă, peste un veac, versul eminescian): « te-am sărutat eu mortul ». Nu e nimic fals și nu e nimic glorios în împăcarea ce se așterne peste paginile acestui album de familie cumplit și feeric la capătul căruia regăsesc, alături de Radu Vancu, o mare liniște îndoliată, speranța și mângâierea de după dezastru.” - Claudiu Komartin