Gaze si petrol de sist

Petrolul şi gazele naturale au luat naştere în unele roci sedimentare, numite roci sursă sau roci generatoare. Ele poartă numele generic de şisturi (shale în limba engleză), deşi nu sunt întotdeauna şisturi propriu-zise – roci cu granulaţie fină, laminate, care se pot desface în foiţe subţiri. De-a lungul timpului, sub presiunea sedimentelor depuse deasupra, dacă au existat condiţii favorabile, fluidele (petrolul, gazele şi apa de constituţie) au migrat în roci cu permeabilitate mai mare – nisipuri, gresii, calcare fisurate – , unde au format aşa numitele zăcăminte. Acestea sunt exploatate, cu succes, prin sonde, de peste 150 de ani.

Într-o perioadă când cererea depăşea oferta zăcămintelor convenţionale, a apărut ideea exploatării petrolului şi gazelor rămase ori generate ulterior migrării în rocile sursă. Din cauza permeabilităţii lor foarte scăzute, operaţiile de extracţie presupun folosirea unor tehnologii mai complicate şi mai costisitoare, cunoscute şi aplicate deja pe zăcăminte obişnuite pentru creşterea producţiei: forajul sondelor de-a lungul stratelor productive, pentru ca suprafaţa de drenare să fie cât mai mare, fisurarea hidraulică a rocilor din jurul sondelor pentru a le mări permeabilitatea. Ideea s-a dovedit benefică. În prezent, în lume, o mare cantitate de gaze şi petrol se extrage din ro-cile sursă, la costuri comparabile cu cele întâlnite la exploatarea zăcămintelor obişnuite.

În acest context, prezintă interes şi posibilităţile de valorificare a altor resurse de petrol şi gaze: şisturile şi nisipurile bituminoase, metanul din cărbuni, hidraţii de metan. În unele ţări, ele sunt deja exploatate industrial, exceptând hidraţii de metan.