Ghepardul

Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Gioacchino Lanza Tomasi

La 65 de ani de la apariția cărții în Italia și la 60 de ani de la premiera filmului regizat de Luchino Visconti, cu Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale, Humanitas Fiction publică o nouă ediție a traducerii de referință semnate de Gabriela Lungu. Romanul este însoțit de prefața lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit textul, precum și de două fragmente inedite și câteva poeme cuprinse în așa-numitul „Canțonier al casei Salina“.

„Dragă Enrico, în mapa de piele vei găsi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare că prezintă un oarecare interes, pentru că se referă la un nobil sicilian într-un moment de criză (ceea ce nu înseamnă doar cea din 1860), felul în care el reacționează la această criză și cum se accentuează decăderea familiei sale până la risipirea ei aproape totală; toate astea văzute dinăuntru cu o oarecare participare a autorului și fără nici o ranchiună. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte și dintotdeauna. Cred că totul este impregnat de o proprie poezie melancolică. […] Fii atent: câinele Bendicò e un personaj foarte important și aproape că este cheia romanului.“ — GIUSEPPE TOMASI DI LAMPEDUSA, Scrisoare către Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957

„Fără îndoială, aceasta e o carte pe care autorul a purtat-o și a hrănit-o înlăuntrul său toată viața. Când terminăm de citit Ghepardul, ne aducem aminte totul și suntem siguri că mai devreme sau mai târziu vom vrea să-l recitim de la prima la ultima pagină. Ne întrebăm despre câte cărți din acest deceniu se poate spune același lucru.“ — EUGENIO MONTALE, Corriere della Sera, 12 decembrie 1958

Despre GIUSEPPE TOMASI, duce de Palma și principe de LAMPEDUSA, născut în 1896 la Palermo, fiul său adoptiv, Gioacchino Lanza Tomasi, mărturisea că era un „om al tainelor“. Că a fost și a rămas așa se poate vedea din faptul că nici azi, la aproape șase decenii de la moartea sa, biografii nu cunosc din viața aristocratului sicilian decât foarte puține lucruri. În timpul Primului Război Mondial a luptat ca ofițer de artilerie în armata italiană, a fost luat prizonier, a evadat și s­a întors din Ungaria în Italia pe jos. S-­a căsătorit în 1932 cu baroneasa Alessandra Wolff Stomersee. Nesuportând guvernarea lui Mussolini, a trăit lungi perioade în străinătate, iar după război a revenit la Palermo. În 1955 a început să scrie Ghepardul, al cărui plan îl avea în minte de mulți ani. A murit la Roma în 1957, înainte de publicarea romanului (Il Gattopardo, Feltrinelli, 1958; trad. rom. Humanitas Fiction, 2011), considerat unul dintre cele mai importante din literatura italiană. Printre scrierile sale postume se numără Sirena şi alte povestiri (I Racconti, 1961; Humanitas Fiction, 2016), Lezioni su Stendhal (1977), In vito alle Lettere francesi del Cinquecento (1979), Letteratura inglese, 2 vol. (1990–1991), Călător prin Europa. Epistolar 1925–1930 (Viaggio in Europa. Epistolario 1925–1930, 2006; Humanitas, 2016).