Ghid de iconografie

în stoc
SKU
a274075
45.00 LEI
Pe scurt

Cartea de faţă reprezintă un ghid practic de pictare tradiţională a icoanelor. De menţionat este faptul că în trecut doar călugării realizau icoane, acestea fiind în strânsă legătură cu ruga interioară. Astăzi, pictând icoane ne găsim liniştea creatoare, această artă constituind o modalitate superioară de înălţare sufletească.

Iubitorii acestei arte sunt informaţi, pas cu pas, în ce constă perspectiva inversă, care este rolul luminii, al cromaticii în iconografie, care sunt culorile de pământ şi cele divine, cum se realizează tehnicile de poleire şi tehnica şerlac, cum se combină culorile, cum se pictează în amănunt o icoană. La final se explică cu minuţiozitate în ce constă analiza lucrării.

Cartea se încheie cu un mic dicţionar al termenilor utilizaţi în pictarea icoanelor.

Cartea de faţă se adresează atât începătorilor cât şi celor ce au deja cunoştinţe tehnice în materie, pentru cei ce vor să aibă la îndemână un ghid practic de iconografie. Autorul tratează într-o manieră clară, susţinut de imagini explicative, atât teme fundamentale de teologie a icoanei cât şi teme cu caracter tehnic, traversând succesiv toate etapele de lucru pentru obţinerea unei icoane pictate manual. În mod practic, vă veţi iniţia în tainele iconografiei şi vă veţi familiariza cu limbajul specific artei sacre. În altă ordine de idei, tematica vă va deschide porţile unei lumi tainice, o lume în care culorile şi formele capătă sens spiritualizat.

Fie ca toţi cititorii să se bucure de acest volum şi să se folosească de el, înmulţind talantul încredinţat cu pace şi cu multă râvnă, să înţeleagă profunzimea spirituală a acestei arte! (Monica Vasiloaia, pictor iconograf)

Mai multe informații
EdituraCasa
ISBN 9786068527192
Număr de pagini 96
Formatul cărţii 20.5x28.5 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsGhid de iconografie
Rating-ul tău