Guzanja

Prin oras, o caruta ticsita cu robi se taraste ca un vierme; ma strecor printre aldani, strachini, inele, cosciuge, miros de zahar si de smirna, de obraji si spinari, rasucindu-mi pasii spre esafodul iluziilor. Ciungi, orbi, invinsi, murdari pe la gura, ma privesc sau ma miros pofticiosi, de parca ar vrea sa-mi despice teasta, sa-mi smulga creierii si sa-i prajeasca. la te uita, le strig, unde mergeti, nebunilor? Mergem sa murim, mergem sa murim, striga-n cor, cu aceeasi voce. Ma opresc in loc. Hai si tu, hai si tu, sa murim, sa murim, suiera ei prelung, de parca sunt iesiti din mare, sapati in crisalide, cu buze prinse intre valve; cand o scoica e inca vie, daca incerci sa o vezi, trupul ei prins de pereti se destrama; miroase a crud si a albastru, te condamna la stupoare; trupul bivalv geme si scrasneste mareic. 

Eu sunt un artist, nu vreau sa mor, le raspund si un schiop imi arata pumnul. Ce artist esti tu, putoiule, se rasteste si glasul lui inclina caruta; cei ca alde tine, continua, n-au cunoscut niciodata durerea. Gandul imi aluneca inapoia firii. Urc in caruta si pornesc spre moarte. Chipul Guzanjei ma petrece ca o flacara; sta intr-un colt, pitita langa obrocul plin ochi cu trupuri slabe; femei inalte, cioturoase, din care curge rasina si pe sira carora rad lipitori. Guzanja, Guzanja, mergem spre moarte, incep sa strige ciungii si ea-si ridica ochii. Cand ma vede, scoate un tipat scurt si scapa din maini o femeie trecuta de prima tinerete. Se ridica, isi smulge parul, de abia-si tine lacrimile, calca impleticit si alearga-n urma carutei. Hai, hai sa ne bocesti, frumoasa Guzanja, spun ei, iar Mama se apleaca-n fata, parca ar vrea sa muste pamantul. Doamne, daca ma ajunge acum, n-am sa mai mor niciodata, imi trece prin minte, si mana ei, lunga cat oistea, cuprinde leprosii din fata; caruta se inmoaie, se opreste, ciungii se clatina si se saruta cu tot trupul, amestecandu-se. N-ai dreptul sa mori, spune ea, si singurul ei ochi indreptat spre mine aduce a carne moale, deschisa, care ma inghite, asa cum candva ma lua din pantece si ma scotea la lumina, apoi ma indesa la loc, sa ma mai fereasca o vreme de viata.