Habsburgii. Ambiția de a stăpâni lumea

în stoc
SKU
a265473
69.90 LEI
Habsburgii. Ambiția de a stăpâni lumea
Pe scurt
Istoricul Martyn Rady spune povestea unei excepționale dinastii și a lumii pe care aceasta a construit-o și apoi a pierdut-o. Având origini modeste, Habsburgii au câștigat controlul asupra Sfântului Imperiu Roman, și-au extins rapid posesiunile, întinzându-se din Ungaria până în Spania și chiar dincolo de Ocean, iar apoi au ajuns să stăpânească părți din Lumea Nouă și din Orientul Îndepărtat. Parcurgând paginile volumului de față, vom călători în timp și spațiu pentru a-i cunoaște pe cei mai importanți membri ai Casei de Habsburg. Carol Quintul, Rudolf al II-lea, Maria Tereza și Franz Joseph sunt doar câteva dintre personalitățile surprinse în această cronică inedită, cu bucuriile, tristețile, succesele, eșecurile și tragediile lor. Totodată, vom descoperi cum au influențat politica, diplomația, religia, arta și istoria, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. O carte despre mărirea și decăderea unei familii de legendă.
Mai multe informații
EdituraCorint
Colecție Corint Istorie
ISBN 9786060883821
Traducător Lia Decei
Număr de pagini 592
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2023