Hărți ale emoțiilor mele

în stoc
SKU
a251270
69.00 LEI
Pe scurt

Să ne imaginăm cartografia lăuntrului nostru – înălțimea faptelor, suprafața valorilor, proporția emoțiilor. Care sunt nuanțele predominante și ce revelează despre noi înșine harta reprezentată? Reușim să ne înțelegem ansamblul de simțăminte odată proiectat grafic? Ei bine, încercarea de a transpune abstractul personal în planul concret nu ar fi singulară. Un astfel de exercițiu creativ, care are ca miză cunoașterea sinelui, este pus în pagină de cartea „Hărți ale emoțiilor mele”, scrisă și ilustrată de Bimba Landmann.

Mai multe informații
EdituraEditura Signatura
ISBN 9786069071366
Număr de pagini 48
Formatul cărţii 27 x 33 cm
Tip copertă cartonată
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsHărți ale emoțiilor mele
Rating-ul tău

Să ne imaginăm cartografia lăuntrului nostru – înălțimea faptelor, suprafața valorilor, proporția emoțiilor. Care sunt nuanțele predominante și ce revelează despre noi înșine harta reprezentată? Reușim să ne înțelegem ansamblul de simțăminte odată proiectat grafic? Ei bine, încercarea de a transpune abstractul personal în planul concret nu ar fi singulară. Un astfel de exercițiu creativ, care are ca miză cunoașterea sinelui, este pus în pagină de cartea „Hărți ale emoțiilor mele”, scrisă și ilustrată de Bimba Landmann.

Conceptul cărții este fundamentat pe corespondența dintre emoție și percepția noastră asupra totului înconjurător. Din acest punct de vedere, înfățișarea lucrurilor se modifică în funcție de trăire, dezvăluindu-ne sau nu magia și frumusețea lor. Astfel, parametrii realității sunt valori intrinseci, în consonanță cu filtrul nostru receptor și cu pelicula emoțională derulată. Mesajul vizual este subsumat acestei premise și transpune lectorul într-o peregrinare prin zece tărâmuri relevante pentru zece tipuri de emoție: speranța, frica, dezgustul, bucuria, furia, rușinea, mirarea, gelozia, tristețea și iubirea.

Privind harta emoțiilor, observăm că afectele sunt reprezentate ca denumiri generice, în timp ce toponimele nuanțează trăirea. Ipostaziate în tonuri de verde-albăstrui, Tărâmurile Speranței cuprind Drumul Care Vede Dincolo, Dealurile Viitorului sau Insula Dorințelor. Pe de altă parte, Tărâmurile Dezgustului enumeră Munții Duhorii, Pădurea Căpușelor sau Drumul Disprețului. Iar luminoasa Vale a Bucuriei aduce la un loc Vârfurile Bunei Speranțe, Fabrica Fericirii și Marea Sărbătorii.

Personajul principal este ghidul acestui periplu și totodată masca manifestărilor fiecărei stări afective. Călătoria sa nu dezvăluie numai instanțele cromatice distincte, ci și tablourile care preced emoția, instantaneele trimițând la ipostaze din viața cotidiană. Din acest punct de vedere, întreaga existență umană se coagulează ca o continuă pendulare între aceste tărâmuri, în funcție de diverse elemente declanșatoare.

Cu toate acestea, nicio emoție nu este definitorie; cu excepția iubirii, care le surclasează pe toate. În fond, nu întâmplător este poziționată la finalul unui drum parcă inițiatic. Pentru a ajunge la trăirea și la înțelegerea iubirii, individul trebuie să cunoască realitatea și din perspectiva celorlalte experiențe. Iubind, acesta își aproprie speranța, bucuria și mirarea și respinge totodată furia, dezgustul, tristețea sau gelozia.

Ermetică în aparență, dar profund impregnată de note pedagogice, cartea „Hărți ale emoțiilor mele”, scrisă și ilustrată de Bimba Landmann, oferă cititorului instrumentarul necesar identificării propriilor emoții și analizării lor potrivit unor nuanțe sugerate. Aceasta cultivă și vocabularul necesar verbalizării simțămintelor, aducându-le din planul abstract în concretețea lămuririi. Iar lămurind, individul poate să (se) înțeleagă și să (se) vindece.