Homo Deus. Scurta istorie a viitorului

Homo Deus explorează proiectele, visele și coșmarurile care vor forma secolul XXI – de la depășirea morții până la crearea vieții artificiale. Pune întrebări fundamentale: Încotro ne îndreptăm de aici? Și cum vom proteja această lume fragilă de propriile noastre forțe distructive? Aceasta este următoarea etapă a evoluției. Aceasta este Homo Deus 

Recenzii 

„Homo Deus te va șoca, te va distra. Mai presus de toate, te va face să gândești în moduri în care nu o făceai înainte.” (Daniel Kahneman, autor Gândire Rapidă, Gândire Lentă) 
„Ne arată încotro omenirea se îndreaptă într-o manieră pătrunzătoare și accesibilă.” (Jarvis Cocker) 
„Chiar mai ușor de citit, chiar mai importantă decât excelenta sa, Sapiens.” (Kazuo Ishiguro, Guardian Books of the Year) 
„O carte înveselitoare care duce cititorul spre întrebări despre identitate, conștiință și inteligență” (Observer) 
„Un studiu original, important, care te provoacă să gândești încotro se îndreaptă omenirea.” (Evening Standard) 
„Fermecătoare... o carte ciudată și cool, cu o țesătură de gheață în inima ei” (Guardian) 
„O băutură răcoritoare cu știință, filosofie și futurism.” (Mail on Sunday) 
„Yuval Noah Harari este cel mai distractiv și care te provoacă să gândești dintre autorii de non-ficțiune în acest moment. La fel ca în cazul Sapiens, termini cartea cu sentimentul că ești mai înțelept.”

În Homo deus citim așadar ipoteze despre cum ar putea evolua lumea în viitorul previzibil. Harari pleacă de la ideea că vechile religii, urmate de cele trei ipostaze moderne ale umanismului (cel liberal, socialist și, respectiv, evoluționist) sînt puse în pericol – odată cu liberalismul ordinii occidentale – de impactul noilor tehnologii asupra condiției umane. Dacă în secolul 20 – veac al maselor – ideologia liberală și cea socialistă au combătut eficient foametea și maladia, reușind în final să hrănească decent toată populația globală și să evite, cel puțin după 1945, războaiele mondiale, în secolul 21 omul țintește mai mult decît atît: viața veșnică și un modest upgrading spre condiția de zeu. Evident, această mutație, care i-ar permite lui homo sapiens să producă inteligență artificială suficient de puternică pentru a-i încheia aventura, nu va fi accesibilă nici imediat, nici pretutindeni: ea ar putea diviza durabil omenirea pe linia unei inegalități iremediabile. Am avea atunci, pe de o parte, „simpli oameni“, adică fosta clasă muncitoare (folosită în economia de pace și în cea belică de către state atotputernice) care ar deveni o clasă inutilă (formată din indivizii disponibilizați prin robotizarea tuturor activităților productive), și, pe de altă parte, supraoamenii capabili să acceseze atît amortalitatea, cît și resursele unui creier spectaculos ameliorat. În distopia sa, descrisă neutru, Harari ne amintește felul în care roboții și inteligența artificială (de pildă, Google) ne domină deja cotidianul, ajungînd să ne cunoască, prin biometrie și algoritmi sofisticați, mai bine decît ne cunoaștem noi înșine. Nu doar transporturile, majoritatea serviciilor (de la banking la avocatură și de la medicină la asigurări) vor elimina, în timp, forța de muncă umană: omul însuși, bazat tradițional pe persoana greco-creștină și pe individulliberalismului modern, va suferi o mutație radicală sub impactul nanotehnologiilor, al neuroștiințelor și al manipulărilor genetice. Altfel spus, Harari pare convins că știința va distruge democrația liberală sub pretexte umanitare validate politic de către o elită care nu va mai avea timp să ne aștepte și pe noi, muritorii de rînd: va căuta să împartă puterea globală cu computerele superavansate, care vor controla totul, rezervîndu-și un viitor post-uman.

Toate aceste idei – rezumate brutal – par science-fiction într-o Românie unde abia ne zbatem să atingem – la țară – modernitatea – și – în orașele mari – postmodernitatea. Consolarea de moment e că scenariile sondate de Harari nu se vor concretiza nici așa cum crede el (ci în multe alte feluri), nici atît de repede pe cît sugerează. Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Despre autor: Yuval Noah Harari a obţinut doctoratul în istorie la Universitatea Oxford şi este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. În 2012 a primit Premiul anual Polonsky pentru creativitate şi originalitate în ştiinţe umaniste