Idealizare si dragoste

In acest sens, ea este o aparare impotriva suferintei originare a pierderii cuiva. Ea procura o stare care ne reconciliaza cu exilul din paradis, ne permite regasirea unei relatii diadice cu mama, fara prezenta unui tert. Partenerul prezent (idealizat) este dorit a fi o replica perfecta a unei imagini primare, el trebuie sa umple, fara rest, asteptarile subiectului sau altfel spus, el este un obiect care da iluzia, in prezent, a unei asteptari implinite (...).Idealizarea ne indeparteaza de neplacere si o compenseaza. Inconvenientul este evident: ca ne indeparteaza de reamintirea utila a unei imperfectiuni care ar trebui corectata. Ea ne procura o asigurare fatalista in care asteptarea este suficienta pentru ca viitorul trebuie sa duca, infailibil, fara un efort din partea subiectului, catre solutia asteptata. Aceasta centrare pe o sursa de perfectiune si putere capabila sa corecteze o lipsa la subiect, este evidenta la cei care idealizeaza. Teroarea lor este reprezentata de faptul ca femeia ar putea sa nu fie conforma cu dorinta creatorului ei. A accepta realitatea altuia ar insemna acceptarea lipsei, a absentei a ceva la celalalt. Dar idealizarea vizeaza crearea unei stari a-conflictuale din care lipsa este absenta. Ea il inchide pe subiect intr-o fascinatie pentru obiect, ceea ce instaureaza o relatie de dependenta fata de acesta din urma (...).