Imnurile Sacre. Versurile de Aur, Comentariul lui Hierocles la invataturile pitagoricienilor si Viata lui Pitagora scrisa de Porfir dupa cele mai vechi surse
Pitagora sau Pythagoras (in greaca: Πυθαγόρας; n. secolul al VI-lea i.Hr., Samos, Egeea de Nord, Grecia – d. anii 490 i.Hr., Metaponto, Basilicata, Italia, Metapontum, Lucania a fost un filosof si matematician grec, originar din insula Samos, intemeietorul pitagorismului, care punea la baza intregii realitati, teoria numerelor si a armoniei. A fost si conducatorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au pastrat. Traditia ii atribuie descoperirea teoremei geometrice si a tablei de inmultire, care ii poarta numele. Ideile si descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiati.
Pitagora a fost un mare educator si invatator al spiritului grecesc si se spune ca a fost si un atlet puternic, asa cum statea bine atunci poetilor, filosofilor (de exemplu, Platon insusi) si comandantilor militari. Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, in Italia de sud, unde a intemeiat scoala ce-i poarta numele, cea dintai scoala italica a Greciei antice.
Scolii pitagoreice si in special lui Pitagora i se atribuie o serie lunga de descoperiri in domeniul matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei, muzicii si in alte domenii stiintifice. Printre teoriile de baza ale pitagoreicilor, pozitia centrala este ocupata de doctrina despre numere, considerandu-se ca universul poate fi descris prin simbolurile matematice.
Numele initial al lui Porfir a fost Malchos, un cuvant care, asa cum ne spune chiar el, inseamna "rege". Tatal sau avea acelasi nume si era un om care se tragea dintr-o familie distinsa. Suidas afirma ca Porfir a trait in timpul domniei lui Aurelian si ca a murit in timpul lui Diocletian. Porfir insusi ne spune ca avea treizeci de ani cand a devenit elevul lui Plotin, lucru petrecut in al zecelea an al domniei lui Galienus; astfel, data nasterii sale a fost anul 233 d.Hr.
Dupa ce a parasit orasul natal, Tyr, capitala Feniciei, Porfir a ajuns la Atena, unde a studiat sub indrumarea lui Apolonios si a lui Longinus, ale carui vaste cunostinte si pricepere retorica i-au fost atat de folositoare lui Porfir, incat a ajuns sa fie laudat de profesorul sau. La varsta de douazeci de ani se duce pentru prima data la Roma, pentru a-l asculta pe Plotin, dar, avand in vedere ca ultimul isi intrerupsese cursurile in acea perioada, Porfir s-a intors in Orient. Despre cei zece ani care s-au scurs dupa aceea nu stim nimic.
La varsta de treizeci de ani, Porfir ajunge la Roma si isi propune sa invete filozofia lui Plotin. Porfir a castigat atat de complet aprobarea si increderea lui Plotin, incat a ajuns sa fie considerat de acesta drept podoaba scolii sale si i-a ingaduit o relatie in termeni foarte apropiati. Plotin l-a insarcinat in nenumarate randuri cu abordarea diferitelor controverse care apareau si i-a incredintat sarcina dificila si delicata de a-i corecta si aranja scrierile.
Legatura sa cu Plotin a durat aproape sase ani; la sfarsitul acestei perioade Porfir a plecat in Sicilia. Nu dupa mult timp, Plotin moare in Campania. Potrivit lui Eusebiu si Ieronim, Porfir ar fi scris tratatul sau impotriva religiei crestine, in 15 carti, in perioada in care se afla in Sicilia. Despre restul vietii lui Porfir stim foarte putine lucruri. Dupa Eunapios, el s-a intors la Roma, unde a predat si a tinut discursuri publice si unde si-a dovedit talentul oratoric, fiind respectat de catre senat si de catre popor pana cand a murit. Cand se afla probabil la o varsta mai inaintata, Porfir s-a casatorit cu Marcella, vaduva unuia dintre prietenii sai si mama a sapte copii. Data mortii sale nu poate fi stabilita cu exactitate; a murit probabil in 305 sau 306 d.Hr.
Publicarea fundamentalei lucrari a lui Hierocles din Alexandria inlesneste contactul cu unul dintre cele mai remarcabile spirite ale acelei savante scoli filosofice, care a fost, alaturi de Proclus, Damascius, Olympiodor si Simplicius, ultima glorie a scolii ateniene si a geniului pagan.
Desi a trait si a invatat (in sec. al V-lea d. Hr.) in Alexandria, Hierocles era deja patruns de spiritul care insufletea ultima scoala filosofica a Antichitatii, scoala din Atena, ultimul efort al unei gandiri pe care triumful crestinismului o va izgoni din incinta ce i-a fost adevaratul leagan. Telul pe care si-l propusese aceasta scoala era de a consolida, prin eruditie filosofica, prin cunoastere teologica si prin stiinta interpretarii textelor vasta sinteza inceputa deja de scoala din Alexandria.
Dar cine a fost Hierocles? Din pacate, nu stim mare lucru. Faptul cel mai remarcabil pe care il cunoastem despre viata sa este povestit in Suidas: „Hierocles era filosof si [cetatean] alexandrin. El reunea gandirea cea mai inalta cu un mod de exprimare maret si direct; el stralucea prin usurinta limbajului si era atat de inspirat in alegerea sensului cuvintelor si frazelor sale, incat isi incanta de fiecare data auditoriul."
Scolile grecesti de filosofie rezumau intr-o gandire superioara toate teologiile scolilor si templelor din Orient si din Grecia sustinand ca filosofia si religia puteau fi considerate expresii ale aceleiasi tendinte, cai ce conduc la acelasi scop: unirea cu Divinitatea.
Viata lui Pitagora, de Porfir, releva „lantul de aur” care a transmis invatatura straveche pana la noi, linie care a inceput cu Hermes Trismegistos; vechii preoti egipteni, teologii si poetii Greciei, discipolii lui Pitagora si ai lui Platon reprezinta verigile intermediare pana la scoala din Alexandria si Proclus. Aceleasi doctrine pe care teologii Egiptului si ai Greciei le-au exprimat prin mituri, Platon le-a expus fara niciun fel de valuri iar Pitagora le-a exprimat prin simboluri si in Imnuri sacre de urmat. Astazi oricare dintre noi poate identifica invataturile acestor Versuri de aur in teoriile psihologice moderne, in argumentele filosofice de viata buna, de conduita etica si morala, in viziunea holistica asupra vietii. Spre uimirea oricarui cititor Versurile de Aur care au devenit Imnuri sacre dezvaluie adevaratele invataturi pitagoreice, elemente de doctrina si practica apartinand ordinului pitagoreic prin care orice initiat, cu munca staruitoare, putea sa atinga pacea sufletului, frumosul, armonia si starea de puritate a zeilor... inca din timpul vietii.
Comentariul la Imnurile sacre ale pitagoricienilor reprezinta singura lucrare a lui Hierocles care ne-a parvenit in intregime. Acest document a ramas pana astazi demn de tot respectul, fiind remarcabil prin simplitatea limbajului, prin tinuta morala, prin sinceritatea sentimentului religios, purtand in el pecetea aspiratiilor epocii care i-a dat nastere. Comentariul lui Hierocles este un adevarat expozeu al opiniilor, dogmelor si credintelor uneia dintre cele mai renumite scoli filosofice ale Antichitatii grecesti.
Prin intermediul lui avem acces la cele mai cuprinzatoare date despre ceea ce ar fi putut fi regula de viata a pitagoricienilor, asceza lor purificatoare, etica lor sacra, teoria lor despre cunoastere si conceptia lor despre eliberarea obtinuta prin indumnezeire. In aceasta carte veti descoperi unul dintre ultimele si cele mai frumoase ecouri ale maretei voci a lui Pitagora.
Invataturile pitagoreice: sufletul este nemuritor; sufletul trece in alte vietuitoare; in plus, dupa perioade de timp determinate ceea ce a murit renaste; nimic nu este cu desavarsire nou; toate fiintele vii fac parte din aceeasi categorie. [...] Sa recunosti trei categorii deosebite de lucruri vrednice sa fie cercetate, urmate si practicate: inainte de toate, ceea ce este nobil si frumos, apoi ceea ce este folositor vietii iar in al treilea si ultimul rand, ceea ce este placut.
„Imnurile sacre nu sunt altceva decat expresia celei mai inalte filosofii pitagoreice; ele sunt un adevarat rezumat al doctrinelor ei esentiale, cuprinzand elementele de perfectiune pe care oamenii, avand deja inscrisa in suflet vocea divina, le-au asternut in scris pentru a-i invata pe cei ce vor veni dupa ei.”
Mario Meunier
„Trebuie sa alungam prin toate mijloacele – cu focul, cu fierul sau cu oricare alte unelte – boala din trup, nestiinta din suflet, abuzul din pantece, dezbinarea din cetate, fatarnicia din familie, si din toate lipsa de masura.”
Pitagora
„Mijlocul de a ne lecui suferintele se afla tot in noi. Printr-o dreapta judecata micsoram amaraciunea a tot ce ni se intampla si apoi, prin practicarea sfintelor metode si printr-o clara intelegere a ceea ce se petrece cu noi, ne inturnam sufletul catre virtute si sfaramam tot ce este rau.”
Hierocles
„Caracteristica scrierilor pitagoreice este elevatia ideilor, inspiratia, o dorinta constanta de a prezenta toate lucrurile relativ la fiintele inteligibile si de a explica totul cu ajutorul numerelor, o expunere mistica si simbolica ce nu exclude rationamentul, o forta si o profunzime ce tradeaza opera unei scoli si nu a unui singur om precum si o doctrina revelata.”
Proclus
| Editura | Herald |
|---|---|
| Colecție | Bibliotheca Orientalis |
| ISBN | 5948417550051 |
| Traducător | Radu Duma |
| Număr de pagini | 224 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2021 |
| height | 0 |
| Nou | Nou |
Validate your login