Imperfect
Editura | Tracus Arte |
---|---|
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-606-023-552-1 |
Număr de pagini | 72 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | Brosata |
Data apariției | 2024 |
Cătălin Negoiță este un singuratic în geografia adaptată a literelor pe care și-o asumă. Versul său, de natură ontogonică, aduce în prim plan spații existențiale ușor depistabile. Singularitatea vieții este reflectată în versuri de o mare gingășie, care invită cititorul la meditație. Apariția acestui volum, unic în felul său, e o sărbătoare nu numai pentru autor, ci și pentru cititorii avizați. Credem că, prin ivirea la orizontul liric, creația lui Cătălin Negoiță, un elegiac împătimit, va lumina spații noi în lungul grădinilor albe ale poeziei. Asistăm, așadar, la o onomastică a sentimentelor lirice pe care ni le propune autorul acestei cărți. Debutând editorial cu volumul de versuri Imperfect, orașul nostru câștigă un scriitor valoros. - Viorel Dinescu
Orice Eu al unui creator este unul zbuciumat. Este o permanentă zbatere de a-ți pipăi limitele, de a le descoperi, de a încerca să le depășești. Cătălin Negoiță este o planetă contorsionată de diverse câmpuri energetice. Universitar, istoric, om de televiziune, ziarist. Smart, charismatic. Omul poate fi operă de artă căci se creează permanent pe sine însuși. Cătălin Negoiță ne surprinde (și ne cuprinde totodată) cu Poezie.
Poezia este incizia personală a creatorului în carnea amorfă și polimorfă a realității. Este, vrei – nu vrei, un streaptease în fața unei săli pe care nu o controlezi. Un act de cutezanță și un act de sfidare. Numai un om curajos sau un inconștient și-o permite. Cătălin Negoiță este, credem, curajos. În versurile lui nu căutăm forma, nu căutăm norma, ci căutăm Esența. Când citim cartea ne gândim la sufletul și EUL Imperfect al unui creator autentic. - Florina Zaharia
Validate your login