Incertitudini literare

Captivat de D’Annunzio sau Malraux şi „setea lor de a trăi şi făptui”, de Jules Verne şi insulele sale misterioase, de Eliade şi prozele sale fantastice, îi dezaprobă în schimb pe autorii din ale căror jurnale răzbat plictiseala şi indiferenţă. Volumul se încheie cu un remarcabil eseu al lui Steinhardt, „Arta ca năzuinţă”, o meditaţie asupra artei de a trăi şi a muri cu demnitate.

„Ce se întâmplă când un intelectual care are «cultura» incertitudinii – inclusiv în zonele în care, îndeobşte, acesteia i se oferă mai puţine căi de acces sau, pur şi simplu, i se obturează orice cale de acces (în spaţiul credinţei, al ideologiilor, al ştiinţelor sau al sistemelor etice) – se opreşte asupra domeniilor în care incertitudinea, ambiguitatea, nedeterminarea, aproximaţia, fluiditatea sint – prin definitie – elemente constitutive?Ce se intimpla asadar cind un asemenea intelectual isi indreapta privirea spre literatură, spre celelalte arte şi, în general, spre cultura umanistă? În astfel de situaţii, intelectualul cu pricina îşi va asuma cu atît mai mult complexul incertitudinii, il va proclama aproape ostentativ, va lucra, aşa-zicând, cu incertitudini «deschise». Incertitudinea va viza deopotriva obiectul investigaţiei şi – mai ales – sistemul de interpretare. Este şi cazul volumului Incertitudini literare de N. Steinhardt.” (George Ardeleanu)