Inoxidabil

„Ar trebui să caut în memorie printre cuvintele obișnuite,/ Împuținate deja,/ Pline de aversiune,/ De adevăr,/ Acest loc de care aparțin”, spune Constantin Iftime într-unul din poemele Inoxidabil-e, adică ascuțite & util(izabil)e împotriva clișeului, comodității și normei. Iată o poezie care exhibă paradoxurile & încrîncenarea & viața interioară cu un efect de autenticitate benign. O poezie care scanează nevrozele & crimele secolului XXI cu o sinceritate aproape de ura de sine. Abrazivă, deceitful, violentă, așezată în pagină orgolios; elaborată, sincopată, incomodă. -- Ștefan Manasia

Poezia lui Constantin Iftime crește și crește, precum pulsul unui maratonist, până se fixează în zona potrivită, aerobică. Tactica lui nu e de a decupa, de a esențializa, ci de a înghiți cât mai mult dintr-o lume care oricum nu are rigoare, de a lucra prin aluvionare. Ceea ce la primele texte ți se pare excesiv, ajunge să ți se fixeze în memorie, să te urmărească, precum respirația gâfâită a unui animal mare și greoi. Simțurile sunt acutizate, pupila cinică deformează realitatea și conferă peisajului și faunei sociale dimensiuni grotești, argheziene.

Prin exces de realism, poetul ajunge la dematerializarea cotidianului și redimensionarea lui sub forma unei poezii care e în esența ei politică. E multă revoltă și critică la adresa unui sistem putred: „Am văzut lucrurile cele mai simple./ Am văzut ordinea spre care mergem dacă suntem atenți”, după cum apare și presimțirea că o epocă apune: „Până acum sfârșitul a fost cel mai sigur moment”. Treptat, furia dispare și lasă locul unei melancolii care e o formă de stoicism, încă furios, încă ofensiv. Inoxidabil e cea mai bună carte de până acum a lui Constantin Iftime. -- Bogdan Crețu