Dincolo de aspirația de a contribui la literatura de specialitate, această carte poartă în filigran un țel mult mai „apăsător“ — acela de a răspunde unei întrebări istovitoare conceptual și greu de epuizat în plan narativ, și anume: Pentru a nu mai greși în continuare, unde s-a greșit în parcursul democratic al României ultimilor 25 de ani? Este vorba, așadar, nu atât de un demers restaurator, cât de unul care își asumă o finalitate și o opțiune transfiguratoare: această carte privește „înapoi“ (spre anii 1990–2008; 2008–2014) mai ales în vederea decelării unui „înainte“. Sebastian Burduja
Sebastian I. Burduja este reprezentantul unei generații care nu mai este interesată de trecut decât în măsura în care acest trecut poate explica bunele și relele de după 1989. Orizontul său teoretic și civic este modelat, în chip ireversibil și bun, de studiile făcute într-o mare universitate a lumii. Acuitatea sa analitică este validată de articolele publicate în diverse reviste de specialitate. Experiența sa practică este confirmată de activitatea depusă în instituții financiare internaționale unde lucrează ca specialist în probleme de dezvoltare economică și politică a țărilor din Europa de Est și din Asia Centrală. Vocația sa este anunțată de faptul că a fondat și a condus organizații ale tinerilor intelectuali care doresc o schimbare în bine a României.
Prin faptul că arată cât de tenace poate fi cultura unei corupții adânc înrădăcinate, Între speranță și deziluzie poate fi mai degrabă o lectură descurajantă. Dar, prin faptul că demonstrează că instituțiile anticorupție pot reuși să controleze fenomenul corupției dacă li se oferă autonomia și resursele necesare și prin faptul că identifică modalități prin care actorii externi și forțele inovatoare din societatea civilă și din mediul de afaceri pot monitoriza performanța guvernamentală, pot reforma instituții și pot lupta împotriva corupției, această lucrare este profund constructivă și dătătoare de speranță. Larry Diamond
O carte extrem de necesară, cu totul remarcabilă prin claritate conceptuală, rigoare metodologică, perspectiva istorică bine conturată și, ceea ce mi se pare esențial, inteligența morală. Este, după știința mea, cea mai pătrunzătoare și coerentă discuție a factorilor endogeni și exogeni care au influențat și vor continua să influențeze variațiile corupției în România. O recomand cât pot de călduros politicienilor, jurnaliștilor, oamenilor legii, studenților și profesorilor. Eu unul am ieșit îmbogățit citind această carte. Vladimir Tismăneanu
Sebastian Burduja este mesagerul autorizat, oricât de necunoscut încă, al unei lumi noi, crescută pe vechile dureri ale catastrofelor tranziției românești, pe care le scanează, de aproape, de departe, le demontează și le respinge, ca să nu se mai repete. Cartea sa va fi percepută, sunt sigur, ca mesajul ultimativ aruncat în sticla unui gest de despărțire revoltată, dar, implicit, și de regăsire dorită, departe, în marea neagră a crizelor de creștere ale României democrate. Emil Hurezeanu
Sebastian Ioan Burduja (n. 1985) este licențiat în științe politice al Universității Stanford și absolvent al programului de dublu masterat în politici publice și administrarea afacerilor al Universității Harvard. În prezent este doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A publicat articole pe tema democrației și a luptei împotriva corupției din România în jurnale de specialitate din Statele Unite și a colaborat cu reputați analiști politici, precum Larry Diamond și David Gergen. Lucrează ca specialist în cadrul unei instituții financiare internaționale cu sediul la Washington, D.C., concentrându-se pe dezvoltarea economică și politică a țărilor din Europa și Asia Centrală. A efectuat stagii de pregătire la Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, compania de consultanță McKinsey & Co. și National Endowment for Democracy. Este cofondator al Fundației CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) și președinte fondator al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS). Este fondator și președinte al Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT).

Validate your login