Istoria ca viitor si alte conferinte si pagini
„Cu excepţia celor care se referă la poezie, aceste texte sunt dovada măsurii în care istoria i-a răpit istoriei literare drepturile pe care le avea de la naştere asupra mea.“
„Nu există nici o îndoială că omenirea de azi este în criză. Dar există oare un singur moment al lungii sale istorii când să nu fi fost? Etimologic, în greaca veche cuvântul «criză» vine din verbul krinein, care înseamnă «a judeca», «a analiza». Acest sens și consecințele sale fiind de altfel și partea de câștig a încercării. Dacă în acest moment Europa își vede puse sub semnul întrebării toate principiile – care au făcut-o să fie ceea ce este și pe care a făcut tot ce-a putut nu numai să le respecte ea însăși, ci să-i convingă și pe ceilalți să le respecte –, ea este obligată să se oprească din goana irațională a profitului și progresului («un élan vers le pire», spunea Cioran), să tragă aer în piept și să se judece, să se analizeze, să privească în trecut ca într-o oglindă retrovizoare pentru a putea înainta corect. De altfel, Winston Churchill spunea: «Mă uit în trecut ca să am perspectiva drumului pe care îl am de urmat».“ (ANA BLANDIANA)

Editura | Humanitas |
---|---|
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-50-5916-3 |
Număr de pagini | 208 |
Formatul cărţii | 13x20 cm |
Tip copertă | necartonata |
Data apariției | 2017 |
Validate your login