Jurnalul Annei Frank

Versiune definitivă a Jurnalului Annei Frank tradusă după originalul neerlandez

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei… Ardoarea, spiritul care o animă – mereu activ, punând mereu lucrurile în mișcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetița lui pierdută.“ — PHILIP ROTH

Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă.

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 70 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

La celebritatea Jurnalului au contribuit neîndoielnic adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și ținta unor vehemente atacuri.

Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente – fără chip, fără voce, fără nume – ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.

ANNE FRANK s-a născut în 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main (Germania), ca fiică a lui Edith (n. Holländer) şi Otto Frank. Familia Frank, de origine evreiască, mai avea o fată, Margot, născută în 1926. După venirea la putere a lui Hitler (ianuarie 1933) şi instaurarea persecuţiilor antisemite, Otto Frank decide să emigreze împreună cu familia în Ţările de Jos, la Amsterdam, unde avea relaţii de afaceri; fondează aici o societate specializată în comerţul cu pectină (produs folosit la prepararea dulceţurilor) şi, ulterior, în vânzarea de condimente. Cele două surori învaţă repede la şcoală neerlandeza, limba în care Anne îşi va scrie jurnalul. După invadarea Ţărilor de Jos de către Germania nazistă şi capitularea lor (1940), soarta evreilor de aici devine similară cu a celor din Germania sau Polonia. O vreme, Otto Frank reuşeşte să-şi menţină din umbră afacerea graţie ajutorului prietenilor şi angajaţilor săi neerlandezi; totuşi îşi dă seama că, pentru a scăpa de deportare, întreaga familie trebuie să se ascundă, astfel că amenajează în secret în acest scop (aducând mobilă, alimente etc.) o parte din clădirea în care funcţiona întreprinderea sa (pe Prinsengracht 263), aşa-numita Anexă. Când Margot primeşte o convocare de la SS, Otto Frank hotăreşte că a venit momentul să se ascundă: în 6 iulie 1942, familia Frank se instalează în Anexa secretă; nu după multă vreme, i se alătură încă patru persoane. Cei opt locatari ai Anexei vor reuşi să supravieţuiască datorită ajutorului „protectorilor" lor neerlandezi, curajoşii prieteni şi colaboratori ai lui Otto Frank. Anne scrie în cei doi ani de clandestinitate mici povestiri şi, mai ales, consemnează tot ce i se întâmplă într-un jurnal - care începe în 12 iunie 1942, ziua când împlinise 13 ani, şi se sfârşeşte la 1 august 1944, deci după debarcarea Aliaţilor în Normandia, într-un moment când victoria asupra Germaniei părea iminentă. La un moment dat, în primăvara lui 1944, îl ascultă la radio pe ministrul Educaţiei din guvernul neerlandez aflat în exil la Londra, care spune că după război vor trebui adunate şi publicate toate mărturiile scrise ale suferinţelor locuitorilor ţării ocupate de germani, de pildă jurnalele intime; ca urmare, Anne îşi reface, completându-l, jurnalul deja scris (viitoarea „variantă b"), dar continuă să-şi ţină jurnalul iniţial („varianta a").În 4 august 1944, clandestinii din Anexă împreună cu doi dintre protectori sunt arestaţi de serviciul de informaţii şi spionaj al SS, probabil în urma unui denunţ. Jurnalul Annei scapă de confiscare; va fi luat şi pus la loc sigur de Miep Gies, secretara lui Otto Frank şi unul dintre protectori, care, printr-un miracol, nu a fost arestată. Când avea să afle că, fără dubiu, Anne a murit, ea îi va încredinţa tatălui ei jurnalul. Cei opt locatari ai Anexei sunt deportaţi în lagărul Westerbork de pe teritoriul Ţărilor de Jos, după care sunt urcaţi în ultimul tren care a plecat de aici spre Auschwitz, unde ajung în 5 septembrie 1944. Cu excepţia lui Otto Frank, toţi vor muri. Transferate în lagărul Bergen-Belsen, Anne şi sora ei au murit, se crede, de tifos cândva în februarie sau martie 1945. Tatăl lor, rămas la Auschwitz, a fost eliberat de trupele sovietice la sfârşitul lui ianuarie 1945. Reîntors la Amsterdam, a publicat prima variantă a Jurnalului Annei Frank în 1947.