Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă

"... O astfel de carte istoriseşte o fabulă care, cu sau fără noi, merită să fie inventată." (Constantin Noica) 

"Un străin care ar citi Jurnalul ar putea crede că în anii aceia oamenii din România nu făceau altceva decât să se piardă în meditaţii atemporale sau să viseze la soarta civilizaţiei. Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic şi îşi dezvăluie adevăratul său gând: căutarea de sine. Crima ce încununează cartea îl priveşte mai puţin pe Maestru cât pe Discipol..." (Emil Cioran)

"... Această carte e în realitate un document de epocă, mărturia patetică a unor aspiraţii şi neputinţe care ar putea deveni sensul şi justificarea acestor ani de take-off, hărăziţi generaţiei noastre." (Andrei Pleşu)

"De fapt, ceea ce e în Jurnal de resortul filozofiei rămâne mai mult sau mai puţin enunţiativ, lucru normal, rostul cărţii nefiind de a expune o filozofie, ci de a înfăţişa o atitudine şi un program." (Alexandru Paleologu)

"Filozofia e pentru ei toţi [maestru şi discipoli] singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului, iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana... Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului. Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală trufie..." (N. Steinhardt)