Jeff Kinney (n. 1971), designer american de jocuri online şi autor al hipercelebrei serii de romane în benzi desenate pentru copii The Diary of a Wimpy Kid, şi-a început cariera de ilustrator încă din liceu. Personajul Greg Heffley, în jurul căruia este construită întreaga acţiune din Jurnalul unui puşti, a fost creat în 1998, versiunea iniţială a textului, postată online pe Funbrain.com atrăgând, din 2006 până acum, peste 80 de milioane de vizitatori, zilnic aproximativ 70.000 de copii accesându-i benzile desenate.
Publicată în 2007, seria de romane în benzi desenate care îl au ca protagonist pe Greg a ajuns în scurt timp bestsellerul numărul 1 în Lista The New York Times dedicată literaturii pentru copii, cărţile vânzându-se în zeci de milioane de exemplare. De curând peripeţiile din Jurnalul unui puştiau fost transpuse într-un lungmetraj pentru copii, The Diary of the Wimpy Kid.
În 2009, Jeff Kinney a figurat pe lista Celor mai influenţi 100 de oameni a revistei Time.
Cel mai nou autor-puști este nimeni altul decât Rowley Jefferson. Cel mai bun prieten al lui, Greg Heffley, a scris deja până acum treisprezece jurnale despre viața de elev la gimnaziu. A venit timpul să aflăm ce are de spus Rowley în jurnalul lui. În Jurnalul unui puști tare de treabă, el își notează experiențele și e de acord să scrie, totodată, biografia lui Greg. La urma urmei, într-o bună zi Greg o să fie bogat și celebru, și toată lumea va dori să cunoască povestea vieții lui. Dar se dovedește că Rowley nu e chiar pe măsura misiunii și biografia lui este complet haotică – și comică, pe deasupra.
O carte despre un puști de treabă care te face să râzi și te și pune pe gânduri
Bunătatea este o superputere, la fel ca cititul și scrisul
Jurnalul unui puști tare de treabă: Însemnările lui Rowley Jefferson oferă o perspectivă nouă, de neratat, asupra lumii din seria Jurnalul unui puști.
„Nu am ținut un jurnal când am fost mic, dar îmi doresc să o fi făcut. Însă am avut un jurnal pe la 28 de ani, ca să mă motiveze să lucrez la benzile mele desenate. Scriam câteva rânduri în el, mai adăugam un desen, mai scriam câteva rânduri, apoi iar un desen și de acolo m-am inspirat pentru Jurnalul unui puști.ˮ (Jeff Kinney)
Validate your login