„… ca lumea lemnului are aceleasi virtuti de-a rezista ca lumea pietrei, asa cum, la Blaga, sofianicul smerit al ortodoxiei este perfect complementar goticului trufas, cel care-si întinde flesele necrutatoare sa însface spiritul vazduhului, în vreme ce, la noi, causul palmei se desface cuminte, asteptînd în dulce tacere fîlfîitul de hulub al duhului sfînt. Cu alte cuvinte, nostalgia pietrei nu trebuie sa ne alimenteze dispretul fata de virtutile lemnului.”
„ Mai precis, natura profund umana a lemnului, firescul lui divin prin care faptura-i curata se lasa cuminte lucrata deopotriva ca leagan si sicriu, ca masa, pat si lacra, fluier si clopotnita, scara si acoperis, minunata familiaritate ce leaga casa gospodarului de biserica satului, Dumnezeu pasind linistit prin ograda – vorba lui Arghezi – în sublima domesticitate a celor vazute cu cele nevazute. Cum sa nu te farmece multimea denumirilor antropomorfe ce fac din trupul bisericii imaginea lui Hristos, Fiul Omului: calcîiul fundatiei, geana podului, fruntea pridvorului, ochiul ferestrei, tîmpla (ori talpa) bisericii, crestetul acoperisului!”
Validate your login