Luchian

De o parte: mestesugul, tehnica si teoria asupra artei, de alta: harul, ins­piratia si lucrul nestavilit, neingradit de norme sau sabloane. Luchian, daruit in totalitate culorii, vorbeste putin si incearca sa picteze mult, caci, pentru el, „isprava pe panza” e ceea ce conteaza, ceea ce reflecta cu adevarat „sufletul” artistului si ceea ce poate dainui si lumina secolele. Emotia e starea creatorului si sinceritatea viziunii – programul sau artistic. Astfel, odata cu numele lui, se deschide in pictura romaneasca un nou drum, al picturii moderne, antiacademice, aflate in acord cu des­coperirile impresionistilor in cultura occidentala. Prin articolul aflat sub semnatura lui Theodor Enescu, poate cel mai devotat cercetator al ope­rei lui Stefan Luchian, si ilustratia bogata, albumul de fata depune o marturie insemnata asupra caracterului in egala masura indraznet, inovator si personal, singular al artei marelui pictor.