Maestrul și Margareta

Postfață de Ion Vartic

Bulgakov scrie aici romanul iubirii, disperării și nevoii de mântuire, una dintre cele mai mari cărți ale secolului XX. O lectură pasionantă și, în același timp, cathartică.

Ce poate salva o lume în care răul produs metodic de om nu mai lasă loc nici unui strop de speranţă? Bineînţeles, nimic din elementele lumii paralizate. Şi atunci e nevoie de ceva din afară. Diavolul ia chipul iluzionistului Woland şi se amuză să pună pe jar Moscova, oraşul unde Maestrul şi Margareta încearcă să-şi trăiască iubirea. Departe în timp şi spaţiu, Pontius Pilat îl judecă pe Isus. Planurile alunecă unul spre altul, întâlnindu-se într-o poveste a suferinţei şi sacrificiului şi, abia astfel, ceea ce nu poate fi rostit în viaţa de la Moscova se spune în cer. împânzit de date autobiografice, de aluzii livreşti, religioase, demonologice, ezoterice, monumentalul roman al lui Bulgakov dă impresia paradoxală că a fost scris dintr-o suflare, antrenându-şi cititorul în iureşul nebunesc al întâmplărilor din Moscova anilor ’30.

„În același timp fabulă, satiră și roman de dragoste, Maestrul și Margareta este o parabolă despre putere și efectele ei distrugătoare, despre bine și rău și, mai ales, despre fragilitatea umană și forța iubirii.“ (The New York Times)

Destinul lui Mihail Bulgakov pare guvernat de acelasi amestec de satira, fantastic si tragism care e amprenta operei sale. Nascut la Kiev in 1891, in familia unui profesor de teologie, studiaza medicina, pe care o practica vreme de patru ani (1916–1920), pe front si in spitale de provincie. Devine dependent de morfina, dar, cu ajutorul primei sale sotii, reuseste sa invinga raul. In 1920 abandoneaza medicina pentru a se dedica scrisului. Intra in lumea teatrului, iar piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Alba, are mare succes, fiind considerata un Pescarus al noii generatii de dramaturgi. Simpatia evidenta pentru ofiterii Albi face ca piesa sa fie interzisa, dar (paradoxal!) este, in acelasi timp, piesa preferata a lui Stalin. Din 1929 nu i se mai publica nici o carte si nu i se mai joaca nici o piesa. Traind la limita supravietuirii, Bulgakov se vede silit sa-i trimita dictatorului o petitie, apoi, intr-o scrisoare adresata guvernului sovietic, sa vorbeasca despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator a carui existenta este amenintata. Scrisoarea ramane celebra atat ca model al disidentei asumate, cat si prin efectele ei neasteptate. Trei saptamani mai tarziu, primeste un telefon bizar direct de la Stalin, in urma caruia, desi Bulgakov crede ca a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui raman insa nepublicate. In ultimul deceniu al vietii scrie cu frenezie, temandu-se ca nu va termina romanul Maestrul si Margareta. Ultimele corecturi le face in 1940, pe patul de moarte, orb, dictand sotiei sale, Maria Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei.