Malina

Postfață și note de Ramona Trufin

Capodoperă vizionară a literaturii europene, romanul Malina, publicat pentru prima oară în 1971 și tradus în 30 de limbi, a fost ecranizat în 1991 de regizorul Werner Schroeter, cu Isabelle Huppert în rolul principal. Scenariul poartă semnătura scriitoarei Elfriede Jelinek.

Viena. O femeie între doi bărbați. Unul din ei, Ivan (amantul), este obiectul unei iubiri pătimașe, dar mereu subminate. Celălalt, Malina (soțul sau prietenul), cerebral, distant, înțelege și controlează totul. Cel mai neobișnuit „triunghi“ din câte se pot imagina: doi dintre cei implicați sunt în realitate una și aceeași persoană, iar fiecare persoană este la rândul ei dublul celorlalte. Există însă și „al treilea bărbat“–figura supradimensionată a unui tată distructiv, demascat într-un lung șir de scene coșmarești din copilăria protagonistei. O tensiune insuportabilă. Un „eu“ ce se destramă lent și, în final, dispare la propriu, atunci când Ivan se retrage din fața pasiunii delirante stârnite chiar de el. Romanul se precipită amețitor spre ultima sa propoziție, dar nu-și trădează enigma: „A fost crimă“.

„Crimă sau sinucidere? Nu există martori. O femeie și doi bărbați. Ultima ei mare pasiune. Peretele din cameră, traversat de o fisură imperceptibilă. Testamentul dispărut. Niște ochelari rupți, o ceașcă de cafea lipsă. Coșul de hârtii în care nu răscolește nimeni. Urme șterse. Pași. Deci cineva încă se plimbă de colo-colo prin acest apartament – ore-n șir: Malina.“ — INGEBORG BACHMANN despre Malina, pe coperta primei ediții a cărții

INGEBORG BACHMANN s-a născut în 1926 la Klagenfurt, în Austria. După studii de filozofie, psihologie și germanistică la Innsbruck, Graz și Viena obține titlul de doctor cu o teză despre receptarea critică a lui Heidegger. Întâlnirea, în 1948, și prietenia cu poetul originar din Bucovina Paul Celan au avut o influență hotărâtoare asupra vieții și a operei lui Bachmann. În 1953 i se decernează premiul uneia dintre cele mai importante grupări literare postbelice din Germania, „Gruparea 47“, pentru volumul de versuri Die gestundete Zeit (Timp amânat). În perioada 1953–1957 locuiește la Roma, unde scrie al doilea volum de versuri, Die Anrufung des Großen Bären (Chemarea Marelui Urs, 1956). Volumul de povestiri Das dreißigste Jahr (Al treizecilea an, 1961) marchează trecerea autoarei de la poezie la proză. Spre sfârșitul anului 1965 se mută din nou la Roma, unde, pe lângă librete de operă, scrie romanul Malina (1971; Humanitas Fiction 2007, 2022) și culegerea de povestiri Simultan (1972), care urmau să alcătuiască, împreună cu alte fragmente de proză, un ciclu epic intitulat Todesarten (Variațiunile morții). Ingeborg Bachmann a primit Premiul pentru Literatură al orașului Bremen (1957), Premiul Georg Büchner pentru Literatură (1964) și Marele Premiu de Stat al Austriei (1968). Moare în 1973, în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa de la Roma, vastul ei proiect narativ rămânând nefinalizat. Malina, uvertura întregului ciclu epic, este singurul roman terminat. În memoria scriitoarei se acordă anual, din 1977, la Klagenfurt, Premiul Ingeborg Bachmann, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din spațiul de limbă germană. Din poezia lui Ingeborg Bachmann, Editura Humanitas Fiction a publicat în 2017 antologia Voi, cuvinte. 101 poeme antume și postume, în traducerea Anei Mureșan și a Ramonei Trufin.