Medeea Iancu
Manifestele sufragetelor
în stoc
SKU
a258048
24.00 LEI
Pe scurt
Colecţia ,,Idei esenţiale" îi face cunoștință cititorului cu lucrări de referință din patrimoniul cultural universal care aduc în prim-plan concepte din filosofie, psihologie, economie, politologie sau spiritualitate. O colecție de cărți ale autorilor clasici care au contribuit, prin ideile lor, la fundamentarea lumii așa cum o cunoaștem astăzi, idei către care, indiferent de vârstă, ne îndreptăm pentru a dobândi o perspectivă completă asupra prezentului schimbător, a trecutului încețoșat și a viitorului incert. Ideile care, în ultimă instanță, ne-au fost esențiale pentru a deveni înțelepți, curajoși, umani.
Editura | Vellant |
---|---|
Colecție | Idei esentiale |
ISBN | 9786069802083 |
Traducător | Deniz Otay |
Număr de pagini | 216 |
Formatul cărţii | 12 x 18 cm |
Tip copertă | Brosata |
Data apariției | 2023 |
Scrie o recenzie
Colecţia Idei esenţiale îi face cunoștință cititorului cu lucrări de referință din patrimoniul cultural universal care aduc în prim-plan concepte din filosofie, psihologie, economie, politologie sau spiritualitate. O colecție de cărți ale autorilor clasici care au contribuit, prin ideile lor, la fundamentarea lumii așa cum o cunoaștem astăzi, idei către care, indiferent de vârstă, ne îndreptăm pentru a dobândi o perspectivă completă asupra prezentului schimbător, a trecutului încețoșat și a viitorului incert. Ideile care, în ultimă instanță, ne-au fost esențiale pentru a deveni înțelepți, curajoși, umani.
Manifestele sufragetelor surprind printr-o selecție de texte, unele revendicative, altele împăciuitoare ori mistificatoare, militante ori argumentative, reportaje, discursuri și scrisori ale câtorva dintre cele mai vizibile sufragete din Anglia, lupta pentru acordarea dreptului de vot femeilor și emanciparea acestora
Validate your login