Marinarul și alte ficțiuni

Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând

Drama statică Marinarul, scrisă de Fernando Pessoa în 1913, care dă titlul acestei antologii, este prima sa capodoperă și unul dintre cele mai provocatoare texte ale marii literaturi din secolul XX. Teatrul static al lui Pessoa atinge teme fundamentale, precum misterul, realitatea ocultă, visarea, marele Dincolo; scrisă exclusiv în proză, dramaturgia pessoană aspiră către un minimalism a cărui intenție e sublimarea limbajului poetic, iar personajele sale aparțin unei lumi în care magia semnelor și a simbolurilor face parte din cotidian.

Marinarul este singurul text dramatic publicat de Pessoa în timpul vieții, în revista Orpheu, în 1915. Pe lângă acesta, volumul de față, al șaptelea din seria de autor coordonată de Dinu Flămând la Editura Humanitas Fiction, mai cuprinde alte douăsprezece drame statice, alături de câteva scenarii de film – de puțină vreme publicate și în Portugalia –, prin care Fernando Pessoa provoacă vitala noastră „neliniștire“ existențială în creații ce oscilează de la dramă interioară la poem filozofic sau la înscenarea unor situații enigmatice.

„Suntem în fața unui teatru în teatru, într-o succesiune de planuri diferit articulate, în care propriile personaje își pierd semnificația: totul se concentrează în limbaj, și în limbaj totul este insuficient, de vreme ce viața nu poate fi reprezentată.“ — FILIPA DE FREITAS, PATRICIO FERRARI

„În toate aceste texte, scenografiile extazului sunt mai degrabă niște arte poetice, și nicidecum rostirea oraculară a vreunui mag modern care să‑și grupeze adepții la altarul vreunei secte. E vorba de o superbă victorie a metaforei, ca o lumină ce curge «șiroind pe obrajii lui Dumnezeu», nu de transmiterea ezoterică a cine știe cărui mister ocult rezervat doar câtorva aleși. Iar dacă există vreun ales privilegiat în acest caz, de bună seamă că el este Poetul!“ — DINU FLĂMÂND

FERNANDO PESSOA este unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai secolului XX. De asemenea, eseist, prozator și dramaturg redutabil. Născut pe 13 iunie 1888 la Lisabona, își petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor își începe studiile și învață engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, și se înscrie la Curso Superior de Letras de la Universidade de Lisboa, abandonându-și studiile după un an și resemnându-se să-și câștige traiul ca modest traducător din engleză pentru diferite agenții comerciale. Frecventează cercurile literare avangardiste. Publică în mod regulat articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporanea, Athena) și câteva plachete semnate cu numele propriu, în engleză și în portugheză: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II și English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922), Mensagem (1934). Ele reprezintă doar vârful aisbergului din cele peste 30 000 de texte rămase în manuscris după dispariția autorului. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată de diverși heteronimi, personalități cu biografii și activități distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, în care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuți heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii și teoreticianul „păgânismului“–, Ricardo Reis – epicureicul –, Álvaro de Campos – modernistul – și Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit Cartea neliniștirii, primul volum din prezenta serie de autor inițiată în 2009 de Editura Humanitas Fiction, urmat de Opera poetică, în 2011, Ultimatum și alte manifeste, în 2012, Cronica vieții care trece, în 2014, Quaresma, descifrator. Proză polițistă, în 2016, Vecin cu viața. Poezia ortonimă 1911–1935, în 2017, și Marinarul și alte ficțiuni, în 2022. Scriitorul moare la 30 noiembrie 1935, an în care, pentru istoricii și criticii literari, dar și pentru cititori, se naște „cazul Pessoa“.